Cum încearcă Rusia să oprească revolta soțiilor soldaților de pe front: bani și atacuri online
-
02 Decembrie 2023 16:15
Cercetările unor instituții de presă independente din Rusia și afirmațiile unora dintre femeile care protestează sugerează că, în ultimele săptămâni, autoritățile au oferit mai multe plăți în numerar familiilor soldaților de pe front pentru ca acestea să oprească protestele, potrivit actualizării zilnice privind războiul Rusia - Ucraina oferite de Ministerul Apărării din Marea Britanie, citată de The Guardian, menționează Libertatea
La începutul lunii noiembrie, mamele și soțiile soldaților ruși mobilizați au organizat proteste în localități din întreaga Rusie, însă în unele orașe, precum Moscova și Sankt Petersburg, organizatorii nu au primit permisiunea pentru a-și desfășura mitingul.
De asemenea, unele femei și-au pus autocolante cu mesaje antimobilizare pe mașini, continuând astfel să ceară întoarcerea celor dragi de pe front. La 27 noiembrie 2023, un grup proeminent online format din soțiile soldaților a publicat un manifest împotriva „mobilizării pe termen nedeterminat”.
În jurul datei de 30 noiembrie 2023, grupul a primit un avertisment în mediul online, cel mai probabil la instigarea actorilor pro-Kremlin.
Autoritățile ruse sunt deosebit de sensibile la orice proteste legate de cetățenii mobilizați în septembrie 2022, care se află acum în prima linie de peste un an. Aproximativ 300.000 de bărbați au fost mobilizați în septembrie 2022 pentru a crește numărul de trupe ale Moscovei în Ucraina.
Cel puțin 4.401 soldați ruși mobilizați au fost confirmați ca fiind uciși în Ucraina până pe 17 noiembrie anul acesta, conform publicației ruse independente Mediazona. În total, bilanțul soldaților ruși uciși în Ucraina, care poate fi verificat și confirmat, se ridică acum la peste 37.000 de persoane, a precizat Mediazona.