Cum evoluează economia Republicii Moldova, în comparație cu cea a altor state candidate la aderare la UE

  • 16 Noiembrie 2023 14:15
Cum evoluează economia Republicii Moldova, în comparație cu cea a altor state candidate la aderare la UE

Anul acesta, pentru prima dată, raportul anual (European Economic Forecast) care anticipează evoluțiile economice, dar analizează și starea actuală a economiei țărilor Uniunii Europene, analizează și ia calcul și economia Republicii Moldova, dar și cea a Ucrainei și a țărilor din Balcani candidate la UE.

Raportul constată că "în fața unor crize multiple și după peste un an de contracție economică, economia Moldovei este așteptată să revină la creștere în a doua jumătate a anului". "Inflația mai scăzută,  politica monetară mai relaxată și producția agricolă mai puternică vor stimula consumul privat și investițiile. Se estimează și că deficitul fiscal va scădea ușor”, transmite mold-street.com.

Redresare economică după contracția din 2022

"Economia Moldovei s-a contractat cu 5% anul trecut, în primul rând din cauza scăderii consumului privat, pe măsură ce inflația a crescut din cauza ridicării prețurilor la alimente și energie, ceea ce a redus veniturile gospodăriilor. Investițiile au scăzut și ele și din cauza înăspririi politicii monetare și a incertitudinii crescânde ca urmare a războiului de agresiune rusesc împotriva Ucrainei", explică autorii.

Conform analizei, prognoza pentru PIB real în 2023 este o creștere cu 1,7% (mai puțin decât estimează Guvernul de la Chișinău) și au fost revizuite în scădere în comparație cu prognoza de primăvară din 2023.

"Acest lucru reflectă contracția continuă a producției în prima jumătate a anului (-2,3% an/a), deoarece scăderea salariilor reale a continuat să influențeze consumul privat, iar exporturile agricole au avut de suferit ca urmare a recoltei slabe din 2022. Perspectivele de creștere pentru 2023 sunt cu toate acestea, pozitive datorită creșterii proiectate a consumului privat în a doua jumătate a anului, susținută de o inflație mai scăzută și de creșterea continuă a ocupării forței de muncă", estimează Comisia.

Comparația cu alte state candidate

Datele publicate relevă că Republica Moldova va înregistra una dintre cele mai mici creșteri economice între cele opt state candidate la aderare la UE, inclusiv Turcia.

Doar Bosnia și Herzegovina este de așteptat să aibă o creștere mai mică - cu doar 1,5%, în timp ce Macedonia de Nord - 2%, Serbia - 2,2%, Albania - 3,5%, Turcia - 4,2%, Ucraina - 4,8%, iar Muntenegru - 4,9%.

Prognozele pentru 2024 sunt mai optimiste - o creștere economică de 3,8%, cea mai mare între statele candidate, iar pentru 2025 - de 4,2%, în timp ce pentru Ucraina prognoza este o creștere cu 6,1%.

Ce sectoare economice vor avansa 

Producția industrială și activitatea în construcții este așteptată să se redreseze, în timp ce sectorul TIC ar trebui să rămână un punct luminos pentru creștere. Se estimează că producția agricolă va avea o revenire parțială în 2023, după seceta severă din 2022, care ar trebui să contribuie la creșterea exporturilor.

Cu toate acestea, exporturile nete vor rămâne un obstacol pentru creștere, deoarece importurile își revin și ele în orizontul de prognoză, în conformitate cu creșterea consumului privat, menționează raportul.

Se estimează și că producția agricolă va avea o revenire parțială, după seceta severă din 2022, ceea ce ar trebui să contribuie la creșterea exporturilor. Cu toate acestea, exporturile nete vor rămâne un obstacol pentru creșterea economică, deoarece importurile își revin și ele în orizontul de prognoză, în conformitate cu creșterea consumului privat.

Relaxarea politicii monetare și scăderea rapidă a inflației

"După vârful său de 34,6% anual, în octombrie 2022, inflația a scăzut brusc ca urmare a stabilizării prețurilor la alimente și energie, a politicii monetare stricte și a efectelor de bază de la începutul anului 2023. Banca Națională a redus dobânda de politică monetară de la vârful de 21,5% în august 2022 la 6% în iunie 2023 unde a rămas", scrie în raport. De notat că recent BNM a redusă rata de bază la 4,5%.

Potrivit analizei revenirea economică e datorată parțial și întoarcerii moldovenilor care lucrau anterior în Ucraina și Rusia. Refugiații din Ucraina reprezintă acum aproximativ 2,5% din populație și au sporit forța de muncă cu aproximativ 1%, dar acest efect se poate disipa în anii următori.

Creșterea salariilor nominale în 2022 a fost depășită de inflația vertiginoasă, ceea ce a dus la o pierdere a puterii de cumpărare, deoarece salariile reale au scăzut cu aproximativ 13%. Acest lucru se va inversa în a doua jumătate a anului 2023, salariile reale continuând să crească în 2024 și 2025, pe măsură ce inflația se reduce, susținută de o creștere a salariului minim și a salariilor din sectorul public.

Deficitul fiscal rămâne ridicat, dar se reduce

Cât despre bugetul țării, Comisia Europeană estimează că cheltuielile mari în a doua jumătate a anului crește riscul de subexecuție. Se estimează că deficitul bugetar va rămâne ridicat (în acest an este prognozat la 6% din PIB), deși pe o traiectorie în scădere, deoarece cheltuielile vor crește mai puțin dinamic decât veniturile.

Datoria publică, în schimb, urmează să crească moderat de la 32,9% în 2022, la 35,2% în 2023, până la un nivel încă scăzut de 37,2% din PIB până în 2025.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău