Cum este verificat un automobil dacă nu este furat dintr-un alt stat, înainte de înmatriculare
-
20 Februarie 15:24
În căutarea unor mașini mai ieftine mulți cetățeni preferă să le procure din străinătate și ulterior să le înmatriculeze în Republica Moldova. Însă, în căutarea unui chilipir aceștia riscă să dea banii pe autoturisme furate și care se află în căutare internațională.
Potrivit Agenției Servicii Publice, înmatricularea, transcrierea dreptului de proprietate și radierea autovehiculelor și remorcilor se efectuează doar după atestarea obligatorie a faptului că vehiculul nu figurează în căutare internațională la data efecturăii înmatriculării, scrie Bizlaw.md.
Verificarea online a vehiculelor prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol, care deține o bază de date de câteva milioane de mașini furate din Europa și la nivel international, se face în baza Acordului de cooperare informațională, încheiat între Agenția Servicii Publice și Inspectoratul General al Poliției la 21 iunie 2023. Proiectul a trecut prin mai multe etape de testare, fiind funcțional în prezent.
Procedura de verificare
Înainte de efectuarea operațiunilor de înmatriculare, informația referitoare la numărul de identificare al vehiculului (VIN - cod) și numărul motorului se verifică automatizat prin baza de date a Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol. Verificările se efectuează online, iar răspunsul privind căutarea vehiculului este primit imediat. Pentru efectuarea verificărilor nu se percept careva taxe suplimentare.
De la lansarea proiectului, urmare a implementării verificărilor online a vehiculelor prin baza de date Interpol, au fost depistate 10 vehicule anunțate în căutare. ASP a informat organe de drept despre fiecare caz în parte.