„În copilările mi se părea că orașul nostru e foarte frumos și foarte bogat, în comparație cu alte orașe. Am întrebat-o pe mama de ce orașul nostru nu e la fel și mi-a spus să nu mai pun astfel de întrebări”, spune Nadejda Kutepova, o fostă locuitoare a orașului Oziorsk, notează sursa citată. 

Doi membri ai familiei ei care lucrau la uzina nucleară – bunica și tatăl ei – au murit de cancer.

„Nu am întrebat de ce”, spune ea.

La Maiak, una dintre cele mai importante stații nucleare secrete ale URSS din acea perioadă, a fost produs materialul pentru prima bombă atomică sovietică”, spune istoricul Jeronim Perovic.

Locul era atât de secret, încât orașul Oziorsk nici nu apărea pe hartă.

„Oamenii care lucrau acolo și familiile lor nu exsistau oficial”, spune istoricul.

Doar cei care locuiau permanent acolo puteau intra în oraș.

„Știam că există o uzină, tatăl meu era inginer acolo. Cei mai mulți oameni din oraș lucrau acolo”, îș amintește Kutepova.

Dar uzina nucleară fusese construită în mare grabă, la ordinele lui Stalin, care voia să ajungă SUA din urmă, așa că normele de securitate au fost adesea ocolite.

Așa că pe 29 septembrie 1957, la ora locală 16:22, sistemul de răcire al unui rezervor cu peste 70 de tone de deșeuri lichide s-a defectat. Nimeni nu a observat. Temperatura a crescut, apa s-a evaporat și până la explozie nu a mai fost decât un pas. Baza de beton care cântărea 160 de tone a explodat, dezlănțuind un nor radioactiv care conținea nitrat de amoniu și acetați.

La zece ore de la momentul exploziei, norul avea să se deplaseze la 350 de kilometri distanță de Oziorsk. Circa 1.000 de kilometri pătrați au fost contaminați.

Cum a putut fi păstrat secretul?

Norul nu s-au răspândit la o înălțime la fel de mare ca cel de la Cernobîl, pentru că era mai concentrat și nu a existat aceeași căldură ca cea din timpul exploziei de la Cernobîl, explică George Steinhauser, radiochimist.

Dar zona contaminată a fost destul de mare chiar și așa. Circa 500.000 de oameni au fost expuși la radiații, iar 11.000 de oameni din 23 de sate au fost evacuați.

„La acea vreme, sovieticii erau obsedați de păstrarea secretelor. Așa că oamenilor nu li s-a explicat motivul evacuării. Li s-a spus că e vorba despre o boală neobișnuită”, spune Jeronim Perovic.

„Nivelul radiațiilor a fost studiat pe larg, dar s-a spus că e vorba despre un experiment”, spune George Steinhauser.

„Secretul a fost păstrat aproape cu orice preț. Cred că au fost două motive. În primul rând, bomba atomică era secretă, uzina nucleară era secretă. Al doilea motiv a fost că sovieticii au trimis prima navetă Sputnik pe orbită. A fost un succes de propagandă uriaș pentru URSS. Să vorbești despre un accident în același timp ar fi fost un dezastru”, spune istoricul.

Dezastrul nuclear a fost ținut secret timp de zeci de ani. Abia după prăbușirea URSS au început să se afle detalii.

„Am aflat de accidentul din 1957 dintr-un articol de ziar. Am fost șocată. Am întrebat-o pe mama dacă ea a știut adevărul în tot acest timp și mi-a spus: da, evident, pentru că era meseria mea”, spune Kutepova.

Tot atunci a aflat că tatăl și bunica sa au participat la lichidarea incendiului și au fost expuși unei cantități uriașe de radiații.

Nu se știe nici acum câți oameni au murit din cauza radiațiilor, pentru că acestea au efecte pe termen lung.

„Credem că e vorba despre zeci de mii”, spune Jeronim Perovic.

„Copiii care se nasc chiar și în a parta generație suferă de diferite defecte congenitale. Unul din copiii mei a avut o boală gravă de piele, iar celălalt s-a născut cu un al șaselea deget, care i-a fost tăiat după naștere”, spune Kutepova.

Uzina Maiak funcționează în continuare și este cea mai mare uzină nucleară din Rusia. În 2017 au fost detectate concentrații mari de izotopul radioactiv Ruthenium-106 în Europa, provenind din Rusia, dar cei de la Maiak au negat că ar fi avut un incident.