Cum ar putea fi motivați angajatorii să deschidă creșe alternative celor publice
-
20 Mai 2021 16:03
Pe piața muncii din Republica Moldova ponderea femeilor cu cel puțin un copil de vârstă preșcolară este considerabil de mică. În contextul pandemiei, când au fost închise instituțiile de învățământ școlare și preșcolare, numărul mamelor pe piața muncii a scăzut și mai mult. Tocmai de aceasta, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) reiterează necesitatea deschiderii de către companii a serviciilor alternative de îngrijire a copiilor.
Contactată de IPN, Alina Andronache, specialistă în relațiile cu publicul în cadrul CPD, a declarat că apelul către autorități prin care sunt solicitate unele măsuri care să sprijine familiile cu copii este o inițiativă care vine după o analiză de doi ani a posibilităților de extindere a serviciilor de creșă, inclusiv prin prevederea și facilitarea deschiderii serviciilor alternative de îngrijire a copiilor de către angajatori, cu scopul ca părinții cu copii să se încadreze mai ușor pe piața muncii.
„Analiza a fost făcută în contextul modificărilor efectuate în legislație în 2018, când a fost schimbat Codul Educației, care spune că autoritățile își asumă să încadreze copiii în sistemul educațional de la doi ani. A doua modificare spune că persoana care iese în concediu pentru îngrijirea copilului poate alege durata acestui concediu, fie doi ani și două luni, fie trei ani. Altă măsură, care a intrat anul trecut în vigoare, e că poți ieși oricând la lucru, păstrând indemnizația lunară indiferent de opțiunea pe care o alegi, și să primești și salariu. O măsură foarte bună și un pas spre a încadra părinții cu copii pe piața muncii, îndeosebi mamele”, a opinat Alina Andronache.
CPD propune patru opțiuni, despre care spune că nu sunt dificil de implementat. „E nevoie să începem cu anumite facilități, ca angajatorii să fie motivați să amenajeze aceste spații pentru creșterea și îngrijirea copiilor”, a spus Alina Andronache. Actualmente companiile nu beneficiază de un regim juridic special pentru organizarea și funcționarea centrelor de zi administrate de angajatori pentru îngrijirea copiilor angajaților. Odată cu crearea acestei opțiuni, prin elaborarea mecanismului juridic, este necesară amendarea Codului fiscal, astfel încât cheltuielile de organizare și funcționare a respectivelor centre să fie deductibile fiscal. În opinia sa, măsurile de stimulare fiscală vor încuraja angajatorii să utilizeze potențialul mecanism juridic introdus.
Alina Andronache mai susține că în cazul funcționării unor asemenea centre de zi, pe lângă angajator, beneficiar al serviciului este în primul rând copilul, care este integrat în sistemul educațional la o vârstă fragedă, ceea ce îi permite să socializeze și să se dezvolte psiho-emoțional. Cerințele regulatorii pentru centrele de zi administrate de angajator ar urma să fie stabilite într-un mod ce corespund standardelor în materie de sănătate, igienă și educație a copiilor.
„Noi am început un dialog, dar se tărăgănează. Credem că, dacă ar fi deschidere din partea tuturor ministerelor, atunci s-ar mișca inițiativa din loc. În cadrul discuțiilor organizate de CPD am văzut că mediul privat e flexibil, deschis la această inițiativă”, a subliniat Alina Andronache.
CPD recomandă autorităților dezvoltarea cadrului legal național ce vizează deschiderea serviciilor de educație timpurie private, simplificarea procedurilor tehnice de fondare a unei instituții de educație timpurie, elaborarea cadrului legal suficient pentru a asigura proceduri de subveționare a subiecților privați care inițiată investiții în dezvoltarea serviciilor de creșă și serviciilor alternative, precum și elaborarea Legii și a mecanismului cu privire la acordarea tichetelor de creșă de către angajatori. De asemenea, este recomandată revizuirea și ajustarea Regulamentului-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie și a Regulamentului sanitar pentru instituțiile de educație timpurie sau elaborarea unor reglementări noi care să conțină normative tehnice și sanitare simplificate în legătură cu crearea centrelor de zi.