Bineînțeles, o astfel de atitudine nu poate atrage decât o reacție de sens contrar din partea celeilalte părți la contract, într-o încercare permanentă și energică de rebalansare a contractului și redistribuire a riscului contractual.

În căutarea unui nou (dez)echilibru contractual nu trebuie să omitem faptul că activarea în această perioadă a oricărui mecanism contractual sau legal (fie el forță majoră, încetare sau aplicarea impreviziunii) poate, la un moment ulterior, face obiectul cenzurii instanțelor de judecată.

Experiența practică tinde să sugereze că abordările prea efervescente la nivel contractual nu protejează nici interesele părților dar nici siguranța circuitului civil sau a cadrului economic.

Dacă până acum puterea comercială a părților se traducea în clauze cât mai agresive la nivel contractual în favoarea uneia sau alteia dintre părți, acest comportament trebuie regândit în următoarea perioadă. Câștigul uneia sau alteia dintre părți poate veni chiar din supraviețuirea contractului în aceste condiții dificile, nu doar din încetarea lui imediată (eventual, și cu penalități excesive).

În dreptul englez, care în domeniul dreptului afacerilor este de multe ori o referință ce trebuie avută în vedere, a început să se contureze o teorie a relaxării și flexibilizării contractuale, astfel încât partea în dificultate să beneficieze de o zonă neutră, care să îi permită fie o redresare, fie o reevaluare a modalității în care aceasta își poate executa pe viitor obligațiile asumate.

Analiza flexibilizării contractelor trebuie pornită de la nivel macro și continuată la nivel micro. Astfel, contractele (existente sau viitoare) ar putea suferi modificări, după cum urmează:

Ajustări ale termenelor de executare a obligațiilor contractuale. Prelungirea termenelor de executare a obligațiilor trebuie urmată, acolo unde este posibil, de scurtarea altor termene (de exemplu, de remediere), tocmai pentru a asigura derularea raportului contractual în anumite limite temporale adecvate intereselor părților;

Includerea posibilității părților de a reevalua pe parcursul derulării raporturilor contractuale a fezabilității condițiilor în care acestea se desfășoară. Introducerea unor puncte intermediare de verificare a modului în care contractul se derulează ajută la evitarea situațiilor extreme în care soluțiile pot fi mai degrabă radicale pentru ambele părți;

Eliminarea unor evenimente care atrag încetarea automată a contractului. Câteodată este recomandabilă evitarea oricăror formulări care să aibă drept consecință încetarea automată a contractului. Spre exemplu, unele contracte prevăd că, atunci când un eveniment de forță majoră se întinde peste o anumită durată, are loc încetarea automată a contractului. O astfel de formulare nu ține cont dacă forța majoră a fost sau nu invocată de vreuna dintre părți și nici de intenția reală a părților la momentul redactării clauzei;

Ajustări ale sumelor datorate de una dintre părți sau a termenelor de plată. În contractele în derulare, foarte importantă este documentarea oricăror scutiri, atât sub aspect valoric, dar și sub aspect temporal;

Simplificarea sau eliminarea mecanismelor care presupun implicarea terților. Orice obligație de a obține anumite documente (care nu sunt necesare potrivit legii și nu condiționează valabilitatea unui act) eliberate de autorități sau terți poate duce la dificultăți în respectarea termenelor contractuale; părțile vor trebui să asume în perioada următoare că modul de operare și viteza de reacție la nivelul diverselor entități, inclusiv autorități, vor suferi modificări semnificative și să bugeteze mecanisme contractuale prin care să se bazeze cât mai puțin pe acestea;

Reanalizarea modalității în care se poartă corespondența dintre părți. Foarte multe contracte adesea includ o modalitate greoaie prin care se poartă comunicarea între părți (transmiterea notificărilor prin poștă/ executor, livrarea corespondenței unei anumite persoane etc.). Realitatea ultimelor zile este că cea mai mare parte din corespondența contractuală s-a purtat prin e-mail – acesta asigurând o comunicare eficientă dar și mult mai rapidă între părți.

Oricare dintre propunerile de mai sus poate fi implementată atât în contracte aflate în curs de derulare (fie cu titlu permanent, fie cu titlu excepțional, pe o perioadă determinată), sau poate servi drept bază pentru redactarea contractelor viitoare.

Flexibilitatea contractuală și acordarea beneficiului redresării cocontractantului aflat în dificultate nu trebuie confundate cu o pasivitate contractuală. Creditorul obligației a cărei executare a devenit dificil de executat trebuie să acționeze cu suficientă prudență astfel încât drepturile sale să nu fie afectate.

În acest sens, posibilitățile sunt suficiente și variază în intensitate - de la acte ale creditorului de întrerupere a prescripției (e.g., notificări sau orice altă corespondență purtată între părți) până la mecanisme mai complexe, de tipul acordurilor standstill.

Analiza unui contract nu este mai niciodată singulară, ci trebuie corelată cu restul obligațiilor juridice create în jurul acestuia. În aceste condiții, flexibilizarea unui anumit contract are o utilitate redusă dacă ea nu este corelată cu implementarea unor reguli similare în tot lanțul contractual care sunt în legătură cu acesta.

Ca întotdeauna, cele mai adecvate soluții au inspirație în mecanisme bine-cunoscute și accesibile nouă. Schimbarea (chiar și în contracte) începe cu pași mărunți și inovația este, de cele mai multe ori, inspirată din lucruri preexistente.

Sursa:bizlaw.md