Cum a justificat Natalia Gavrilița schimbarea lui Viorel Gherciu din funcția de ministru al Agriculturii și ce a declarat acesta

  • 08 Iulie 2022 12:07
Cum a justificat Natalia Gavrilița schimbarea lui Viorel Gherciu din funcția de ministru al Agriculturii și ce a declarat acesta

Fostul șef al comisiei parlamentare pentru agricultură, deputatul PAS, Vladimir Bolea, a fost numit, astăzi, prin decret prezidențial, în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Prelucrătoare. Într-o ceremonie neanunțată din timp, noul ministru a depus jurământul de dimineață în fața președintei Maia Sandu și a premierului Natalia Gavrilița. Justificând schimbarea ministrului, Natalia Gavrilița a spus că își dorește o viteză la implementarea reformelor, în timp ce ministrul demis, Viorel Gherciu, spune că a făcut față cerințelor.

Presa de la Chișinău a speculat la începutul acestei săptămâni pe schimbarea lui Viorel Gherciu de la Agricultură, însă, acesta a dezmințit atunci informațiile.

După ce a fost prezentat echipei ministeriale, premierul Natalia Gavrilița a justificat schimbarea prin faptul că își dorește acțiuni mai rapide în sectorul agrar.

„Ne dorim o viteză mai mare în implementarea unor reforme și acțiuni în domeniul agricol. Este de o importanță majoră pentru că avem secetă, avem criza economică, consecințele războiului din Ucraina. De aceea am decis că este nevoie de un suflu nou, de o energie nouă, de un impuls în lucrul ministerului. Cred că dl Bolea va fi acea persoană care va putea da acest impuls.”, a spus Natalia Gavrilița.

De cealaltă parte, Viorel Gherciu o contrazice pe Natalia Gavrilița, spunând că eliberarea sa din funcție l-a surprins chiar dacă în ajun a discutat cu premierul despre plecarea sa.

„Nu ne-am mișcat lent. Noi din prima zi am făcut față cerințelor. A fost elaborat în timp record planul de acțiuni a ministerului pentru dezvoltare sectorului. (...) AM fost luat prin surprindere dimineața, la prima oră, aflând și eu despre acest lucru. (...) A fost o discuție tehnică, o discuție vizavi de prioritățile sectorului, de politici și în contextul acesta s-a găsit de cuviință, deoarece mai avem și păreri diferite pe anumite subiecte... Deci, este o decizie politică.”, a spus Viorel Gherciu.

În fața echipei ministeriale, noul ministru a afirmat, între altele, că agricultura trebuie să devină prosperă și un contribuabil puternic.

Pentru presă, noul ministru Vladimir Bolea a afirmat că sectorul agrar se confruntă cu multiple probleme, dar s-a arătat încrezător că acestea vor fi depășite.

„Prioritățile reies din problemele agricultorilor. (...) Noi trebuie să luăm extraordinar de multe măsuri astăzi, astfel încât agenții economici din Rep. Moldova care lucrează pe dimensiunea agricolă să poată face față acestor probleme și acestor provocări. (...) Probleme sunt foarte, foarte multe, dar eu am ferma convingere că împreună cu Guvernul R. Moldova și cu angajații ministerului vom face față și pentru fiecare problemă se va găsi soluția.”, a declarat Vladimir Bolea.

Noul ministru Vladimir Bolea, exponent al partidului de guvernământ PAS, este de profesie militar, jurist și istoric. În ultima perioadă, a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie.

Viorel Gherciu, cunoscut anterior ca expert în politici agricole, a  exercitat funcția de ministru al Agriculturii din august anul trecut, când a fost învestit Guvernul Gavrilița.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău