Culturile agricole ar putea avea de suferit din cauza secetei din luna aprilie

  • 02 Mai 2018 13:18
0%
00:00:00
00:00:00

Culturile agricole, în special cerealele, ar putea avea de suferit din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în luna aprilie, care s-a dovedit a fi cea mai călduroasă din toată perioada de observație pe teritoriul Republicii Moldova. Meteorologii le dau speranțe agricultorilor și prognozează precipitații ce ar putea să cadă după data de 7 mai, precum și temperaturi mai mici, conforme cu normele climatologice, dar ploile ar urma să fie sporadice, doar în nordul și centrul republicii. 

De-a lungul lunii aprilie s-au înregistrat temperaturi de până la 28-30 de grade Celsius, care au depășit cu 4-6 grade normele pentru această perioadă. Astfel, agricultorii se îngrijorează că au fost deja afectate culturile, în special, cerealele, după cum a menționat Nicanor Buzovoi, de la Pârlița, raionul Ungheni, președinte al Asociației Producătorilor de Cereale.

Grâul a început să se usuce încetișor, nu lucrează îngrășămintele pe care noi le-am încorporat în sol ca hrană adăugătoare. Deja a început să ne afecteze, mai ales la grâu. Și semănatul târziu e foarte afectat.”

Pe lângă grâu, ar putea fi afectate culturile de porumb, de floarea-soarelui, orz, o parte din culturile legumicole, care au fost semănate pe sol uscat în această perioadă și nu au început procesul de germinare, a explicat Vasile Șarban, șef de direcție din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. O soluție în caz de secetă este agricultura conservativă, care este practicată în prezent pe aproximativ 6 la sută din suprafețele agricole cultivate, a subliniat reprezentantul ministerului.

„Această tehnică permite producătorului agricol să încorporeze sămânța la o adâncime mai mare, să nu facă multe treceri pe terenul agricol, germinația culturilor respective este mai bună.”

De la începutul săptămânii viitoare sunt așteptate ploi, dar acestea nu vor cădea pe întreg teritoriul Republicii Moldova, spune Ghenadie Roșca, șeful Centrului de prognoze meteo.

Ne așteptăm ca aceste ploi să cadă în partea de nord și de centru, pe când în partea de sud mai puțin vor fi precipitații sub formă de ploi.”

Meteorologii au emis cod galben de pericol de incendiu pentru sudul și centrul republicii, până pe 4 mai. Este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetație forestieră, locuințelor și anexelor gospodărești.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri România-Actualități
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău