Culisele întâlnirii Rusia-SUA: Oamenii din umbră ai Moscovei și punctul-cheie al discuțiilor rămas în aer
-
19 Februarie 16:26

Moscova vrea ca Statele Unite să deblocheze activele rusești de stat înghețate și să relaxeze sancțiunile, a declarat pentru The Moscow Times o sursă diplomatică familiarizată cu întâlnirea de la Riad, unde înalți reprezentanți ai Kremlinului și ai Casei Albe au purtat discuții lungi pentru prima dată de la începutul războiului.
Prima rundă de discuții de marți între Rusia și Statele Unite ale Americii reprezintă întâia întâlnire majoră între cele două țări de la începutul crizei globale provocate de războiul din Ucraina, transmite HotNews.
Acestea au fost dedicate „normalizării relațiilor” dintre Rusia și SUA și pentru a discuta despre războiul din Ucraina – fără ca Uniunea Europeană sau reprezentanții Kievului să fie invitați, în mod sfidător, să participe, comentează Meduza.
Potrivit sursei citate de The Moscow Times, Rusia încearcă să recâștige accesul la fondurile care au fost înghețate în SUA. Este vorba de aproximativ 6 miliarde de dolari, o parte din rezervele Băncii Centrale, care au fost investite în active în dolari înainte de începerea războiului.
În total, țările occidentale au impus sancțiuni asupra a 300 de miliarde de dolari din rezervele Băncii Centrale, din care două treimi – aproximativ 200 de miliarde de dolari – sunt blocate în Europa.
„Pentru Putin, această chestiune nu este doar simbolică”
Delegația rusă a mers în Arabia Saudită pentru a cere restabilirea misiunilor diplomatice, precum și returnarea proprietăților diplomatice rusești din Statele Unite ale Americii.
Kremlinul acordă o atenție deosebită returnării a două case din New York și Maryland care au fost confiscate de administrația lui Barack Obama în 2016 în urma unor acuzații de utilizare a serviciilor de informații.
„Pentru Putin, această chestiune nu este doar simbolică. El o vede ca parte a restabilirii statutului Rusiei în relațiile cu Statele Unite”, a declarat sursa pentru The Moscow Times.
Președintele rus a instruit delegația, din care au făcut parte ministrul rus de externe Serghei Lavrov, consilierul său Yuri Ușakov și șeful Fondului Rus de Investiții Directe, Kirill Dmitriev, să afișeze „cea mai prietenoasă atitudine față de omologii lor americani și față de președintele Donald Trump” pentru a maximiza beneficiile, a mai spus sursa publicației independente ruse.
SUA au fost reprezentate la reuniune de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul prezidențial american pentru securitate națională Mike Walz și trimisul special al președintelui SUA pentru Orientul Mijlociu Steve Whitkoff.
Divizia rusă de investigații a Radio Free Europe/Radio Liberty, Systema, a identificat, de asemenea, alți doi oficiali ruși prezenți în timpul discuțiilor: Vladimir Proskuriakov, de la departamentul pentru America de Nord al Ministerului de Externe, și Dmitri Balakin, angajat al administrației prezidențiale.
O sursă apropiată Kremlinului a declarat pentru Meduza că „americanii au fost primii care au adunat o delegație”, în timp ce oficialii de la Moscova au încercat să „aranjeze” contacte relevante „pentru ei”.
„Lavrov nu este luat în serios”
O altă sursă apropiată guvernului a declarat că pregătirile din partea Rusiei păreau „o harababură”. „De exemplu, Kirill Dmitriev a intrat în scenă în mare parte ca un răspuns la cererile SUA de a le da pe cineva pe care să îl înțeleagă: s-au referit la el pe nume. Lavrov nu este luat în serios acolo, dar conform statutului său, ar trebui să fie prezent”, a susținut sursa Meduza.
Dmitriev s-a întâlnit cu oficiali din Emiratele Arabe Unite și cu un grup de oameni de afaceri americani în Seychelles la scurt timp după ce Trump a ajuns la Casa Albă, în 2017. Printre aceștia s-a aflat Erik Prince, fondatorul companiei militare private Blackwater și fratele lui Betsy DeVos, pe care Trump a numit-o ulterior secretar al educației. Cam în aceeași perioadă, Dmitriev s-a întâlnit cu consilierul Casei Albe Anthony Scaramucci.
Sursa apropiată guvernului rus a mai spus că Dmitriev menține „legături” cu ginerele lui Trump și fost consilier pentru Orientul Mijlociu, Jared Kushner, și că „știe cum să comunice cu saudiții”. Potrivit acestuia, Dmitriev „a fost în locul potrivit la momentul potrivit”.
Șoigu, lăsat pe dinafară
„Persoane specifice sunt alese pentru sarcini specifice”, a explicat sursa Meduza apropiată Kremlinului, observând că actualul secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei și fost ministru al Apărării, Serghei Șoigu, a fost exclus din delegație. „În teorie, Șoigu ar fi trebuit să fie acolo, dar Putin nu-l place în prezent, așa că nu a fost inclus”, a spus sursa.
Dacp oficialii ucraineni vor fi implicați în discuți, membrii delegației ruse s-ar putea schimba, potrivit surselor citate de Meduza.
În acest caz, consilierul prezidențial Vladimir Medinski s-ar putea alătura negocierilor, fiind un om de încredere al lui Vladimir Putin, fost negociatorul-șef al Rusiei pentru discuțiile de pace din 2022.
Potrivit sursei Meduza, apropiată Kremlinului, un nume care nu a apărut în contextul viitoarelor negocieri este cel al miliardarului rus Roman Abramovici, care a participat, de asemenea, la negocierile de pace din 2022 și a fost implicat în negocierea schimburilor de prizonieri.
Ce își dorește Putin
Putin vrea să consolideze statutul de neutralitate al Ucrainei, o schimbare de putere la Kiev, o reducere a armatei ucrainene și recunoașterea anexării Crimeei și a patru regiuni ucrainene ocupate, despre care deja a spus că le-a anexat.
În urma discuțiilor de apropae cinci ore, Rusia și Statele Unite au convenit să restabilească personalul ambasadelor a căror activitate a fost de facto paralizată de expulzarea în masă a diplomaților. Din 2000, Statele Unite au declarat persona non grata 225 de membri ai personalului diplomatic rus, iar în august 2022, doar 184 de diplomați mai erau prezenți la Ambasada Rusiei din Washington.
În total, 755 de membri ai personalului diplomatic american, inclusiv consulate, au fost expulzați din Rusia, iar înainte de începerea războiului, potrivit TASS, personalul ambasadei de la Moscova se redusese la 120 de angajați, un minim al ultimilor cinci ani.
Punctul-cheie al discuțiilor, o întâlnire între Putin și Donald Trump, a rămas însă în aer. Deși partea americană a propus organizarea summitului în luna februarie, este „puțin probabil” să se întâmple, a declarat Ușakov după întâlnire.
El a adăugat că este prea devreme să se vorbească despre o apropiere între Rusia și SUA.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a amânat vizita pe care trebuia să o efectueze miercuri în Arabia Saudită și a denunțat discuțiile „despre Ucraina, fără Ucraina”.
Liderul de la Kiev a insistat că „negocierile nu ar trebui să aibă loc pe la spatele nostru” și a punctat că Ucraina nu va ceda în fața „ultimatumurilor” Moscovei.