CUC a inspectat posturile Forțelor Mixte de Pacificare, alături de care sunt instalate ilegal de către regimul de la Tiraspol posturi „grănicerești”
-
22 Noiembrie 2019 11:38
O nouă reuniune a Comisiei Unificate de Control a avut loc la 21 noiembrie în or. Tighina și a fost prezidată de noul conducător al delegației Federației Ruse Andrei Gorobțov.
Din lipsă de consens, și de această dată pe ordinea de zi a Comisiei a lipsit subiectul propus de reprezentanții Federației Ruse privind verificarea și analiza situației în Zona de Securitate în urma introducerii de către partea transnistreană la 1 mai curent a structurilor sale „grănicerești”, atribuindu-le competențe de control asupra persoanelor și mijloacelor de transport care intră în sau ies din regiune, potrivit unui comunicat al Comisiei Unificate de Control.
În cadrul ședinței a fost aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2019, precum și a fost confirmat în funcție un nou observator militar din partea Republicii Moldova.
Ulterior membrii Comisiei s-au deplasat la posturile Forțelor Mixte de Pacificare amplasate în sectorul de Sud al Zonei de Securitate pentru a verifica gradul de pregătire a acestora pentru executarea serviciului în condiții de iarnă. În acest sens, au fost inspectate 2 posturi dislocate la intrările în or. Bender și unul amplasat în preajma satului Gâsca, cu accent pe modul de funcționare a sistemului de comunicație, a tehnicii militare și aprovizionarea în volumul necesar cu echipament, energie electrică și carburanți. A fost verificată capacitatea contingentelor militare de a reacționa la diferite situații posibile în Zona de Securitate. S-au constatat deficiențe în funcționarea unor unități de tehnică militară.
Cu ocazia efectuării acestei inspecții, delegația Republicii Moldova a atenționat că, alături de posturile autorizate ale Forțelor Mixte de Pacificare, partea transnistreană și-a amenajat abuziv posturile sale „grănicerești”, sfidând toate actele internaționale și deciziile adoptate la nivelul Comisiei Unificate de Control.
Astfel, delegația Republicii Moldova și-a reiterat poziția pentru neadmiterea consolidării prezenței a.n. „trupe de grăniceri transnistreni” și eliminarea oricăror bariere care obstrucționează dreptul cetățenilor la libera circulație în Zona de Securitate.