CUC a examinat situația în Zona de Securitate

  • 20 Mai 2022 12:32
CUC a examinat situația în Zona de Securitate

Comisia Unificată de Control s-a întrunit la 19 mai 2022 în orașul Bender, reluând examinarea situației în Zona de Securitate și a modului în care se respectă actele de bază ale operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În centrul atenției a fost subiectul legat de reținerea abuzivă, la 14 aprilie curent, a delegației Republicii Moldova de către așa-zișii „grăniceri” la postul ilegal de la intrarea în orașul Bender, scrie MOLDPRES.

Incidentul este reflectat în Raportul Comandamentului Militar Întrunit, pe marginea căruia Comisia urmează să ia o decizie, asigurând excluderea cazurilor de acest gen pe viitor în privința nu doar a oficialilor, dar și a altor cetățeni care se deplasează prin Zona de Securitate.

Exponenții Tiraspolului se împotrivesc să recunoască că pretinșii „grăniceri” se află ilegal în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii și periclitează libera circulație.

Dezbaterile s-au ținut atât în format lărgit cu participarea tuturor membrilor CUC, cât și la nivelul copreședinților în comun cu reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE.

Cu toate acestea, disensiunile nu au fost depășite la reuniunea de ieri, iar principiul de consensualitate nu a permis Comisiei să adopte o decizie pertinentă.

Părțile s-au înțeles că vor reveni asupra problemei peste o săptămână.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:67 %
Vint:1,54 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău