CUB și Andrei Năstase, înregistrați în cursa pentru alegerile parlamentare
-
06 August 17:30

Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. De asemenea, în calitate de candidat independent, a fost înregistrat și Andrei Năstase.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, lista celor 53 de candidați ai formațiunii la funcția de deputat precum și simbolul electoral al partidului. Totodată, Cec a confirmat reprezentantul acestuia în cadrul instituției pentru perioada electorală și a aprobat persoana responsabilă de finanțe (trezorierul) pentru campanie.
Pe lângă CUB, a fost înregistrat și un candidat independent – Andrei Năstase. Și în cazul acestuia, a fost confirmat trezorierul pentru gestionarea fondurilor electorale.
Tot azi, Blocul politic Împreună a anunțat că a depus actele pentru participare la scrutinul din 28 septembrie. De asemenea și candidata independentă Olesea Stamate, deputată în actualul legislativ, informează că a prezentat listele cu semnături pentru înregistrarea în cursa electorală.
Campania electorală va începe oficial pe 29 august 2025.