Cu susținerea UE, în stânga Nistrului a fost deschis un laborator apicol

  • 27 Noiembrie 2020 12:08
Cu susținerea UE, în stânga Nistrului a fost deschis un laborator apicol

Primul laborator mobil de creștere și însemnare artificială a mătcilor de albine a fost deschis pe malul stâng al Nistrului, cu susținerea financiară a Uniunii Europene, oferită în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, inițiativa este realizată de Asociația Apicultorilor din stânga Nistrului, în colaborare cu Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) și cu experți internaționali în domeniu.

Datorită deschiderii acestui centru, apicultorii de pe ambele maluri ale râului Nistru vor avea acces la material genetic de înaltă calitate. Astfel, ei vor putea să evite încrucișări între diferite specii de albine, vor rezolva problemele legate de iernatul albinelor, vor mări productivitatea prisăcilor și, respectiv, vor contribui la creșterea potențialului de export al întregii regiuni.

„Scopul nostru a fost să apropiem apicultorii ambelor maluri, iar în acest proces de instruire și de cunoaștere oamenii au creat legături. Și chiar dacă acest centru este primul din regiune, sperăm să nu ne oprim aici și să mai deschidem astfel de laboratoare, ca să acoperim un teritoriu mai mare”, spune Natalia Porhun, coordonatorul proiectului.

Centrul a fost creat cu respectarea tuturor standardelor europene. Acesta este împărțit în două zone – de pregătire și cea de lucru – și este dotat cu echipamente specializate moderne pentru însemnarea artificială și creșterea mătcilor de albine.

Mobilitatea laboratorului permite planificarea și prestarea serviciilor în diferite locații. Membrii Asociației Apicultorilor pot depune din timp cereri pentru prelucrarea biomaterialelor și toată gama de servicii pe care le poate oferi centrul.

Personalul laboratorului a beneficiat de instruiri, cu sprijinul Uniunii Europene. În prezent, specialiștii centrului pot analiza probele aduse de apicultori și pot oferi consultații și recomandări.

Acesta este cel de-al doilea laborator de acest gen din Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,06 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
11
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău