CtEDO va face publică pe 7 decembrie hotărârea în cauza fostului premier Vlad Filat împotriva Republicii Moldova / ZdG

  • 05 Decembrie 2021 11:33
CtEDO va face publică pe 7 decembrie hotărârea în cauza fostului premier Vlad Filat împotriva Republicii Moldova / ZdG

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) va face publică marți, 7 decembrie, hotărârea în cauza fostului premier Vlad Filat împotriva Republicii Moldova.

După cum a relatat pentru Ziarul de Gardă, avocatul lui Filat, Vitalie Zeamă, cauza se referă la procedurile penale, care au dus la condamnarea în 2016 a ex-premierului la nouă ani de închisoare pentru mită și trafic de influență. Reclamantul spune că a fost în imposibilitate de a contesta legalitatea arestării sale preventive, dispuse urmare a condamnării sale de către primă instanță. De asemenea, invocând prezumția nevinovăției, Vlad Filat califică drept calomnioase declarațiile oficialilor răspândite în momentul ridicării imunității parlamentare.

Vladimir Filat a ajuns după gratii la 15 octombrie 2015. În timp ce își executa pedeapsa, el s-a adresat la CtEDO, reclamând condițiile inumane de detenție.

Eliberarea sa, după ce a ispășit patru ani, o lună și două săptămâni din pedeapsa de nouă ani aplicată anterior, a provocat un ping-pong de acuzații între taberele politice de la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
7,74
Cer senin
Umiditate:18 %
Vint:2,57 m/s
Thu
12
Fri
12
Sat
12
Sun
10
Mon
9
Arhivă Radio Chișinău