CRONOGRAF Tur 2017 anunță concursul de selectare a localităților
-
12 Iunie 2017 13:29
Caravana CRONOGRAF Tur 2017 se pregătește să își reia traseul prin țară, proiectând în 20 de localități, în această vară, cele mai bune filme din cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar CRONOGRAF.
OWH Studio, organizatorul FIFD CRONOGRAF și a caravanei CRONOGRAF Tur, lansează concursul de selectare a 20 de localități, unde filmele vor fi proiectate gratuit. Turul cinematografic va fi organizat în perioada iulie-august 2017.
Echipa OWH Studio va asigura tot echipamentul necesar pentru proiecție (ecran, proiector, boxe), filmele și afișele, iar localitățile selectate vor trebui doar să asigurare o sală sau a un spațiu amenajatîn aer liber, precum și să promoveze evenimentul în localitate, astfel încât prezența spectatorilor să fie cât mai mare.
Organizat pentru al patrulea an consecutiv, CRONOGRAF Tur este un proiect cu tradiție care a fost lansat pentru a suplini lipsa cinematografelor din satele și raioanele țării. Spectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu povești remarcabile și să cunoască cele mai noi producții în materie de documentar.
Localitățile interesate se pot înregistra la concurs completând acest formular până la data de 20 iunie 2017.
Mai multe detalii despre turul cinematografic pot fi găsite pe site-ul oficial www.cronograf.md
și pe pagina de Facebook.