Criza privind Ucraina: Convorbire telefonică marți între șefii diplomațiilor rusă și americană

  • 31 Ianuarie 2022 14:35
Criza privind Ucraina: Convorbire telefonică marți între șefii diplomațiilor rusă și americană

Șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Antony Blinken, vor avea o convorbire telefonică marți, în contextul tensiunilor dintre țările lor legate de Ucraina, a anunțat luni Moscova, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

"Nu este prevăzută o întâlnire în persoană (între cei doi), va avea loc marți o convorbire telefonică", a menționat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de agenția Ria Novosti și TASS.

Convorbirea va avea loc în contextul în care SUA și NATO au respins săptămâna trecută o serie de solicitări cheie formulate de Moscova, cum ar fi oprirea extinderii Alianței Nord-Atlantice și o revenire la desfășurările sale militare la frontierele din 1997, dând asigurări în același timp că vor să discute serios cu Rusia despre temerile sale privind securitatea.

Rusia a desfășurat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei în ultimele luni, stârnind temeri în Occident legate de o invazie. Deși guvernul rus neagă orice plan în acest sens, insistă asupra unor garanții scrise pentru securitatea Rusiei, inclusiv promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO.

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland a indicat la rândul ei duminică într-un interviu acordat CBS că Blinken și Lavrov "vor discuta probabil săptămâna aceasta", menționând că există "semne" că Rusia ar fi interesată de un dialog despre răspunsul SUA și NATO. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău