Criza forței de muncă poate fi atenuată prin relaxarea politicilor migraționale / Expert-Grup

  • 14 Februarie 2023 13:13
Criza forței de muncă poate fi atenuată prin relaxarea politicilor migraționale / Expert-Grup

Criza forței de muncă care se atestă la nivel național ar putea fi atenuată prin relaxarea politicilor migraționale. Constatarea se regăsește într-o analiză realizată de Expert-Grup. Potrivit experților, având în vedere tendințele demografice înregistrate în Republica Moldova, care indică un trend de reducere a numărului populației în vârstă aptă de muncă, relaxarea condițiilor de admitere a lucrătorilor străini poate fi o modalitate de depășire a dezechilibrelor de pe piața națională a muncii, transmite IPN.

Agenții economici moldoveni recunosc că printre principalele probleme cu care se confruntă este lipsa personalului calificat cu experiență, numărul redus de solicitanți și imposibilitatea de a oferi salariul necesar. Drept soluție la această problemă tot mai frecvent se discută relaxarea suplimentară a condițiilor de admitere a lucrătorilor străini în Republica Moldova, după mai multe runde anterioare de reducere a restricțiilor.

„Unii angajatori în continuare sunt de părere că procesul de angajare a lucrătorilor străini este complicat și cer liberalizarea suplimentară a condițiilor (durata mai mare a permiselor de ședere, excluderea unor obligații ale angajatorilor, extinderea admiterii și asupra lucrătorilor necalificați)”.

Referindu-se la avantajele potențiale ale relaxării condițiilor de admitere a lucrătorilor străini, cercetările sugerează că imigrația fie are un impact net mic asupra salariilor și ocupării lucrătorilor băștinași, fie nu are niciun impact.

„Din punctul de vedere al ofertei forței de muncă, impactul imigrației asupra salariilor și ocupării depinde de faptul dacă abilitățile migranților completează sau substituie abilitățile forței de muncă locale. Atunci când imigranții substituie forța de muncă locală, se poate de așteaptat ca imigrația să crească concurența pentru locurile de muncă existente și să reducă salariile. Dacă însă abilitățile migranților sunt complementare competențelor lucrătorilor băștinași, drept rezultat al sinergiei poate crește productivitatea, conducând la majorarea salariilor”, se arată în analiza Expert-Grup.

Totodată, cercetările sugerează că în condițiile ofertei rigide pe piața construcțiilor, imigrația poate cauza creșterea prețurilor locuințelor. O altă cauză ar fi presiunea pe balanța de plăți, în măsura în care lucrătorii străini își trimit câștigurile în țara lor de origine sub formă de remiteri, iar întreprinderile care beneficiază de munca lor își distribuie profiturile peste hotare.

„Chiar și cu numărul relativ mic de imigranți prezenți în Republica Moldova, estimat de Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale la 104 mii persoane în anul 2020, volumul anual al ieșirilor de remiteri personale din Moldova constituie 2,5-3% relativ la PIB. O creștere a stocului imigranților cu 35-40 mii persoane ar pune anual presiune suplimentară asupra contului curent în mărime de circa 1 punct procentual din PIB. Desigur, această presiune este atenuată dacă munca lucrătorilor străini contribuie la creșterea exporturilor sau la substituirea importurilor”,  scrie în analiza Expert-Grup.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău