Criza de pe piața carburanților este una artificială, opinii
-
29 Iulie 2021 08:00
Petroliștii au creat un „stat în stat”, iar criza de pe piața carburanților este una artificială. Opiniile au fost exprimate de fostul vicepreședinte al Parlamentului Alexandru Slusari și economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit lor, petroliștii încearcă să-și impună propriile reguli, în condițiile unor instituții de reglementare ineficiente, notează IPN.
Potrivit fostului vicepreședinte al Parlamentului, legea privind piața produselor petroliere, votată la finalul sesiunii trecute, e una imperfectă, dar necesară.
„Sunt aspecte de ordin tehnic și juridic care trezesc nedumerire. Dar ideea racordării prețurilor la produsele petroliere din Republica Moldova la cotațiile internaționale este una corectă. Clar că acest lucru nu place petroliștilor, iar ei, văzând acest haos guvernamental, având un Consiliu al Concurenței ineficient, ei încearcă să țină ostatici o țară întreagă. Au creat această criză artificial, dând vina pe această metodologie. Patru zile la rând cotațiile Platt’s sunt pe minus, iar ei majoreză în continuare prețurile”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
În acelaști timp, economistul Veaceslav Ioniță spune că ANRE ar fi în cârdășie cu marile companii petroliere și ar urmări scopul de a-i elimina de pe piață pe micii proprietari de benzinării.
„Prin intermediul legislației, se încearcă un atac raider asupra petroliștilor mici și preluarea activelor la prețuri derizorii. Companiile mici pur și simplu falimentează, pentru că marja de comercializare nu este echitabilă. ANRE favorizează prin această marjă câteva companii mari, transnaționale. Asta va duce la distrugerea celor mici, preluarea activelor la preț de nimic și instaurarea unor companii mari”, a spus economistul.
Ieri, Partidul Acțiune și Solidaritate a organizat consultări publice asupra proiectului de lege privind piața produselor petroliere. Documentul ar urma să revizuiască cadrul legal aprobat fosta legislatură.
„Nu este un proiect de lege, este un draft de proiect. Ne propunem ca, într-un final, această lege să corecteze erorile strecurate în legea votată în sesiunea trecută. Prețurile la carburanți trebuie să fie corecte și avem nevoie și de o instituție de reglementare care aplică legea și protejează interesul public”, a spus deputatul Sergiu Litvinenco, vicepreședinte PAS.
Potrivit actualei legi, ANRE stabilește prețuri-plafon la carburanți, în funcție de cotațiile de pe piața internațională, accize, TVA și marja de comercializare.