Cristina Lesnic: În regiunea transnistreană sunt aplicate măsuri în oglindă cu cele de la Chișinău
-
25 Martie 2020 11:34
În regiunea transnistreană sunt aplicate măsuri în oglindă cu cele de la Chișinău, odată cu instituirea stării de urgență, anunță viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic.
Într-un briefing, ea a declarat că pentru prima dată, în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol s-au minimizat aspectele politice și toată atenția este axată pe sănătatea cetățenilor. Oficialul a dat asigurări că discută zilnic cu primarii de pe malul stâng.
„Pentru a nu include în zona de carantină anumite categorii de persoane de care avem nevoie, am stabilit cu Tiraspolul ca în momentul în care aceste persoane vor trece malul stâng al Nistrului să nu fie plasați în carantină. Este vorba despre fermierii care au terenuri agricole după traseul Râbnița-Tiraspol, cu condiția să nu fie în contact cu celelalte persoane. O altă categorie se referă la funcționarii din penitenciare și la polițiștii care deservesc zona limitrofă(…)E pentru prima dată în istoria procesului de negociere când încercăm să minimizăm factorul politic pentru a ne concentra în mod exclusiv pe viața cetățenilor R. Moldova”, a spus Cristina Lesnic.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare a mai spus că autoritățile de la Chișinău au reușit să transmită în regiunea transnistreană două loturi de medicamente și produse farmaceutice. Totodată din cauza stării de urgență, a fost suspendată activitatea a două ghișee ale Agenției Servicii Publice, dislocate în Râbnița și Tiraspol.
Până în prezent, șapte cazuri de COVID-19 au confirmate în regiunea transnistreană și alte peste 1500 de persoane sunt în autoizolare.
În regiunea transnistreană locuiesc 317 mii de cetățeni ai Republicii Moldova.