Cristina Gherasimov: „Experiența Bulgariei ne ajută în pregătirea pentru aderarea la UE”

  • 23 Martie 20:00
Cristina Gherasimov: „Experiența Bulgariei ne ajută în pregătirea pentru aderarea la UE”

Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și implementarea reformelor au fost discutate la Chișinău de Cristina Gherasimov și viceministrul bulgar al Afacerilor Externe, Velizar Shalamanov, accentul fiind pus pe prioritățile viitoare și pe experiența Bulgariei în parcursul european.

Oficialii au evaluat progresul negocierilor și au discutat cum experiența Bulgariei poate sprijini Moldova în implementarea reformelor și pregătirea pentru integrarea europeană.

„Am discutat despre unde suntem în acest moment în procesul de negocieri pentru aderarea la UE și în implementarea reformelor, dar și ce priorități de viitor avem. De asemenea, am vorbit și despre modul în care experiența Bulgariei, ca stat membru al UE de peste două decenii, ne poate ajuta să ne pregătim cât mai bine pentru următorii pași de pe agenda europeană”, a declarat Cristina Gherasimov pe pagina de Facebook.

Oficiala a mulțumit autorităților de la Sofia pentru cooperarea constantă și sprijinul oferit parcursului european al Moldovei, reafirmând angajamentul Chișinăului de a continua reforme pentru viitorul european al țării.

Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007, împreună cu România. De atunci, Bulgaria participă la toate politicile UE și a acumulat experiență în adaptarea legislației naționale la standardele europene, în implementarea reformelor instituționale și economice și în gestionarea fondurilor europene.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
27,87
Câțiva nori
Umiditate:44 %
Vint:4,09 m/s
Fri
16
Sat
16
Sun
19
Mon
18
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău