Cristina Gherasimov, după vizita de lucru la Bruxelles: De curățarea justiției, de existența unui stat de drept, depinde cât de repede ne vom apropia de UE
-
09 Februarie 11:49
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a făcut astăzi totalurile vizitei de lucru la Bruxelles, acolo unde a fost dat startul procesului de evaluare a gradului de conformitate a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. Primul capitol de evaluare vizează justiția. Anume cu justiția încep și se încheie negocierile de aderare la UE, a subliniat viceprim-ministra. Pe 21 și 22 februarie delegația Rep. Moldova va reveni la Bruxelles, acolo unde va avea loc o primă analiză a legislației UE în domeniul justiției și drepturilor fundamentale, transmite Radio Chișinău.
Primul capitol al etapei de evaluare a conformității legislației naționale cu acquis-ul comunitar vizează justiția. Anume cu acest domeniu încep și se încheie negocierile de aderare la UE, a subliniat viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, după vizita sa de la Bruxelles.
„La 7 februarie am intrat în prima etapă de lucru tehnic. Urmează să comparăm legislația noastră cu cea a UE, să constatăm care sunt diferențele și să facem o evaluare a adaptărilor necesare legislației noastre. Această etapă a fost lansată la Bruxelles, unde am făcut cunoștință cu echipa comisei cu care urmează să lucrăm în continuare. Pe 21 și 22 februarie revenim la Bruxelles pentru a avea o primă analiză a legislației UE în domeniul justiției și drepturilor fundamentale. De curățarea justiției, de existența unui stat de drept, depinde cât de repede ne vom apropia de UE”, a declarat Cristina Gherasimov.
Potrivit Cristinei Gherasimov, pe parcursul viitoarelor patru luni vor urma ședințe de evaluare a legislației UE și pe celelalte capitole.
„Sperăm să reușim în următoarele luni să începem și prezentarea legislației noastre, per capitol, Comisei Europene, care este cea de-a doua etapă a procesului de evaluare. Acest lucru, la moment, nu este prevăzut când anume va fi lansat. În paralel, continuăm să implementam ultimele trei recomandări ale Comisei. Urmează să vedem raportul din martie al Comisei Europene, ceea ce va fi o evaluare a felului cum implementăm cele trei recomandări”, a subliniat Gherasimov.
În funcție de progresul atins, va fi stabilită data primei reuniuni interguvernamentale, în cadrul căreia va fi setat cadrul de negocieri care va include un calendar și procedurile necesare, a precizat Cristina Gherasimov.
Amintim că, la 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Rep. Moldova și Ucraina.