Crimeea: Peste 1.300 de colaboratori ai Serviciului de Securitate al Ucrainei au trecut de partea Rusiei

  • 23 Noiembrie 2016 10:48
Crimeea: Peste 1.300 de colaboratori ai Serviciului de Securitate al Ucrainei au trecut de partea Rusiei

Peste 1.300 de foști colaboratori ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) care își desfășurau activitatea pe teritoriul Crimeii au încălcat jurământul și au decis să servească interesele Moscovei, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană, în primăvara anului 2014 - a declarat șeful SBU, Vasil Hrițak.

"Căutăm dezertori nu doar printre reprezentanții Forțelor Armate ale Ucrainei, ci și în cadrul Servciului de Securitate. Din păcate, avem și noi dezertori care s-au aliat cu inamicul. Este vorba despre peste 1.300 de colaboratori ai SBU, care își desfășurau activitatea în Crimeea" - a precizat Hrițak.

Potrivit oficialului ucrainean, ''SBU face tot posibilul ca foștii săi colaboratori care au dezertat să fie reținuți și aduși în fața justiției''.

Amintim că serviciile de securitate ucrainene au anunțat recent că au reținut doi soldați ruși în apropierea graniței cu Crimeea. Potrivit Kievului, ar fi vorba despre doi dezertori din armata ucraineană, reținuti pe teritoriu controlat de Ucraina. Moscova, însă, susține că reținerea celor doi ar fi avut loc în Crimeea și acuză "o provocare" din partea forțelor de securitate ale Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:88 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău