Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Boboteaza

  • 19 Ianuarie 2016 09:20
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Boboteaza

Creștinii ortodocși care se conduc de calendarul iulian, prăznuiesc astăzi, 19 ianuarie, Boboteaza.

În traducere din limba slavă, Bobotează semnifică „Domnul se botează”, iar denumirea bisericească a sărbătorii este „Arătarea Domnului în Apele Iordanului”. În  această zi în biserici se săvârșește sfințirea Aghesmei Mari sau a Apei mari care este împărțită credicionșilor.

Solicitat de IPN, preotul Victor Ceresău de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat, a spus că Boboteaza este și amintirea acelui eveniment prin care s-a descoperit dumnezeirea. Atunci când Hristos a primit botezul de la Ioan Botezătorul în apele Iordanului, s-a deschis cerul, și Dumnezeul-Tatăl cer a glăsuit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”, iar după aceasta, în chip de porumbel, asupra Lui coboară Duhul Sfânt.

După sfânta Liturghie, enoriașii iau acasă din apa sfințită pentru a stropi casele sau gospodăriile. Creștinii beau din Agheasma Mare timp de opt zile, în fiecare dimineață, după rugăciune. Agheasma Mare de la Bobotează se păstrează dulce, pentru că are darul nestricăciunii. Iar creștinii beau din ea în momentele de boală sau de neputiință.

Preotul Victor Ceresău a spus că enoriașii pot veni la Biserica „Întâmpinarea Domnului”să ia din apa sfințită după slujbă, care se va încheia aproape de ora 11.00. Agheasma se păstrează în biserică, de aceea enoriașii pot veni să o ia și pe parcursul zilei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
28,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:6,69 m/s
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Sat
19
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău