Succesele armatei Imperiului Roman erau strâns legate de ajutorul pe care zeii îl acordau ostașilor, iar ajutorul era intermediat de jertfe. La începutul secolului al IV-lea, unitatea militară însărcinată cu apărarea graniței de răsărit a Imperiului își avea tabăra în cetatea armeană Sevasta.

Conducătorul unității, Agricola, a organizat jertfe colective pe care subordonații săi să le aducă zeilor, pentru a implora ocrotirea lor. 40 de soldați au refuzat să se supună obiceiului păgân, justificându-și atitudinea prin credința lor creștină. Au fost amenințați și judecați pentru nesupunere. Răspunsul lor a fost că în ceea ce privește credința, sunt supuși altui împărat și ar fi o ofensă la adresa lui să aducă jertfe unor zei.

Au fost afundați într-un lac cu apă foarte rece, în nădejdea că frigul iar putea face să se răzgândească.  Cei 40 au rezistat înghețului ținându-se în brațe câte doi. De aici vine tradiția măcinicilor, acei covrigei fierți lipiți câte doi, care simbolizează pe cei 40 de Mucenici în lacul înghețat.

Doar unul singur a cedat în fața frigului. A fost scos din apă și dus într-o baie caldă, special pregătită ca element de ademenire pentru cei ce înghețau în lac. Diferența de temperatură l-a ucis pe loc. Numărul a fost însă completat de un gardian aflat pe mal. Impresionat de tăria celor 39 de soldați, a intrat de bunăvoie în apă spunând că este și el creștin.

Deși au rezistat frigului, ei au primit totuși moarte martirică prin arderea pe rug, la data de 9 martie anul 320. Covrigeii care se prepară de Mucenici mai simbolizează și cununile luminoase coborâte din cer deasupra capetelor celor 40 înainte să-și dea ultima suflare. Cele 40 de pahare pe care tradiția populară le include în meniul sărbătorii fac parte dintr-un obicei străin de spiritul creștin. Biserica dezleagă la vin în această zi, dar nu la beție.

Sfinții 40 de mucenici transmit un alt mesaj: anume că bărbăția, curajul, sunt puteri spirituale care se măsoară nu prin rezistența la băutură ci prin capacitatea de sacrificiu.

Sursa: RRA