Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră
-
17 Aprilie 2020 08:35
Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră. Sfânta și Marea Vineri este ziua în care a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.
Iisus Hristos a fost cu adevărat răstignit cu trupul, sub Ponțiu Pilat și Irod Tetrarhul, iar suferința Sa a fost model de jertfă pentru toți martirii creștini care mărturisesc că nu există experiență a împărăției lui Dumnezeu fără Cruce, fără jertfă (Dicționar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994), potrivit Agerpres.
În Sfânta Vineri are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Textul acestei cântări este împărțit, ca structură, în trei părți, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe și a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată și la sfârșitul ei. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului.
* * *
În Imperiul Roman, Crucea era cel mai crud instrument de tortură. Crucificarea provoca o moarte lentă, agonia putea să dureze și câteva zile, și era extrem de dureroasă și de umilitoare. Din această cauză, pedeapsa răstignirii pe cruce era destinată numai rebelilor și sclavilor, cetățenii romani fiind absolviți de o astfel de condamnare.
Răstignirea era precedată, din oficiu, de flagelare, adică de o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnaților. De multe ori victimele sucombau sub aceste lovituri, sau mureau după aceea din cauza rănilor provocate de ele. După flagelare, osândiții erau siliți să-și ducă singuri crucea până la locul răstignirii.
Crucificarea era socotită pedeapsă exemplară, trebuia să înspăimânte pe toți cei care s-ar mai fi putut gândi să încalce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cu cea mai mare deschidere pentru privitori.
Mântuitorul Hristos a fost răstignit în locul numit Golgota - "Căpățâna", înălțime calcaroasă, care semăna, de la distanță, cu o țeastă. Era situată în afara cetății, la o distanță de câteva sute de metri. Se ajungea acolo ieșindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria și Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa și Betleem.
După legea romană, nu era îngăduită înmormântarea celor răstigniți. După legea mozaica însă, ei trebuiau neapărat îngropați îndată ce se constata că au murit.
"Chinurile răstigniților erau înfiorătoare. Între ele, cel mai insuportabil era setea, consecință inevitabilă a oboselii, a febrei și mai ales a pierderii considerabile de sânge. Răstigniții erau fixați pe, cruce cu ajutorul cuielor, câte unul pentru fiecare mână și pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu același cui. Pentru susținerea greutății trupului, partea verticala a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluș care consta dintr-un cui mai mare, înfipt în așa fel, încât să vină între coapsele victimei. Alte ori, răstigniții erau legați de cruce înainte de pironire" (https://www.crestinortodox.ro/).
Sfinții evangheliști Matei (27, 51-53), Marcu (15, 38) și Luca (23, 45) arată că, în clipa când Mântuitorul și-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepți din Ierusalim au înviat și catapeteasma templului s-a rupt în două.
Martor la toate acestea a fost, fără voia sa, Longhin Sutașul, comandantul ostașilor care au asigurat paza Crucii la Răstignirea Domnului și paza Sfântului Mormânt. Longhin făcea parte din corpul de armată condus de Ponțiu Pilat și el a fost cel care a mărturisit: "Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu" (Matei 27: 54).
Pătimirile sunt mai mult decât înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea le-a primit de bunăvoie pentru oameni.
Toată firea se cutremură, pentru suferința făcătorului ei: "Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamnei, slavă Ție", (Triod, p. 556).