Potrivit cărților bisericești, succesele armatei Imperiului Roman erau strâns legate de ajutorul pe care zeii îl acordau ostașilor, iar ajutorul era intermediat de jertfe. La începutul secolului al IV-lea, unitatea militară însărcinată cu apărarea graniței de răsărit a Imperiului își avea tabăra în cetatea armeană Sevasta.

Conducătorul unității, Agricola, a organizat jertfe colective pe care subordonații săi să le aducă zeilor, pentru a implora ocrotirea lor. 40 de soldați au refuzat să se supună obiceiului păgân, justificându-și atitudinea prin credința lor creștină. Au fost amenințați și judecați pentru nesupunere. Răspunsul lor a fost că în ceea ce privește credința, sunt supuși altui împărat și ar fi o ofensă la adresa lui să aducă jertfe unor zei.

Au fost afundați într-un lac cu apă foarte rece, în nădejdea că frigul i-ar putea face să se răzgândească. Cei 40 au rezistat înghețului ținându-se în brațe câte doi. De aici vine tradiția măcinicilor, acei covrigei fierți lipiți câte doi, care simbolizează pe cei 40 de Mucenici în lacul înghețat.

Deși au rezistat frigului, ei au primit totuși moarte martirică prin arderea pe rug, la data de 9 martie anul 320. Covrigeii care se prepară de Mucenici mai simbolizează și cununile luminoase coborâte din cer deasupra capetelor celor 40 înainte să-și dea ultima suflare. Preoții spun că cele 40 de pahare pe care tradiția populară le include în meniul sărbătorii fac parte dintr-un obicei străin de spiritul creștin. Biserica dezleagă la vin în această zi, dar nu la beție.

Totodată, biserica afirmă că Sfinții 40 de Mucenici transmit un alt mesaj: anume că bărbăția, curajul, sunt puteri spirituale care se măsoară nu prin rezistența la băutură, ci prin capacitatea de sacrificiu.

Potrivit credinței populare, în ziua mucenicilor se încheie zilele Babei Dochia, lăsând loc zilelor moșilor, adică vremii calde și însorite.

Sursa: MOLDPRES