Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
-
12 Iulie 08:40
Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, primii apostoli ai creștinismului. Sărbătoarea are loc după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Paștilor.
Este o sărbătoare cu profunde rezonanțe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care și-au închinat întreaga viață propovăduirii Evangheliei lui Hristos.
Sărbătoarea datează încă din secolul al II-lea al erei creștine și evlavia credincioșilor s-a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor. Din Sfânta Evanghelie, cunoaștem că Sfântul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea Apostoliei. Sf. Petru a devenit un adept zelos și este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. După Pogorârea Sf. Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat, îndemnându-i pe toți la pocăință și întoarcere la credință.
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții. Astfel, se consideră că din această zi, cucul și privighetoarea nu mai cântă. Pentru sporul casei și pentru sănătate, la Biserică se sfințesc colaci, lumânări, mere, care ulterior se împart celor săraci. Totodată, se zice că dacă tună și fulgeră în ziua Sf. Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.
„Cei doi sfinți sunt cinstiți împreună pentru că amândoi au fost martirizați în această zi a anului 67. Înainte de chemarea la apostolie, Petru s-a numit Simon. Sfântul Apostol Pavel s-a numit la început Saul, iar după convertire a primit numele Pavel. Deși Petru a fost un simplu pescar, iar Pavel un învățător al Legii, amândoi au mărturisit dragostea pentru Hristos până la jertfă: Petru a fost crucificat cu capul în jos, iar Pavel decapitat”, indică mai multe cărți bisericești.
Apostoli Petru și Pavel sunt și autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament. Alte surse indică că cei doi Apostoli sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate. Asta pentru că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei – în anumite perioade Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.
De asemenea, astăzi sunt omagiați toți cei care poartă numele Petru și Pavel sau derivatele acestora – Petronela, Paul, Paula, Paulin, Paulina, Petre, Petruț ș.a. Mai multe sate și orașe din țară sărbătoresc hramurile localităților.