În calendarul creștin-ortodox Sfântul Ilie este pomenit ca făcător de minuni și exemplu de credință pentru că prin rugăciunile sale, și puterea încredințată de Dumnezeu, el a provocat o secetă cumplită din Israel și apoi a adus ploile care au salvat poporul evreu de la pieire. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

Tradiția apocrifă spune că Ilie s-ar fi născut cu 850 de ani înainte lui Iisus Hristos, dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, de la numele căreia se trage și numele său.

Ilie era din tribul lui Aaron și se spune că la nașterea sa a fost învelit în scutece de foc și i s-a dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Ilie Tesviteanul a devenit astfel un apărător înflăcărat al credinței în Dumnezeu și unul dintre profeții Legii Vechi.

Ahab, regele al evreilor în vremea când a trăit Ilie, era căsătorit cu prințesa feniciană Isabela, care se închina zeului Baal. Prețuind frumusețea femeii mai mult decât credința în Dumnezeul unic al iudeilor, Ahab și-a obligat poporul să se închine zeului Baal și i-a persecutat pe Prooroci și pe toți cei rămași credincioși lui Dumnezeu. Aceste fapte au atras mânia divina, iar Dumnezeu i-a încredintat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.

După rugăciuni adresate lui Dumnezeu, Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, iar în urma lui o secetă groaznică s-a abătut asupra pământului. Totul era devastat și ars, oamenii, animalele domesticel și animalele sălbatice mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu a scăpat urgiei lui Dumnezeu, pentru a face ca poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

După trei ani și jumatate, poporul iudeu și-a recunoscut greșeala de a se fi închinat zeului Baal, iar Dumnezeu a răsplătit rugaciunie lui Ilie cu o ploaie care a răcorit pământul și foametea a încetat.

Sfântul Ilie a săvarșit și alte minuni. Prima s-a petrecut în casa unei văduve din Sarepta Sidonului, unde proorocul a stat mai mult timp în perioada de secetă. Aici, pe lângă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, proorocul l-a înviat pe fiul vaduvei. O altă minune a fost cea prin care, după rugaciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. Pe lângă acesta profetul Ilie a ars de viu pe regele Ohozia, prin rugăciune și prin coborârea focului din cer, ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav. Înainte de a fi înalțat la cer, proorocul Ilie, însotit de ucenicul sau Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului care s-a strâns pentru ca cei doi să treacă pe uscat.

Proorocului Ilie nu i-a fost dată moartea, el fiind ridicat la cer într-un car de foc.

Sfântul Ilie, protectorul aviatorilor, este și patronul spiritual al mănăstirii de la Toplița. 

Legende și tradiții populare

În această zi, spune legenda, Sfântul Ilie iese la plimbare pe cer într-un car de foc, tras de doi sau patru cai albi înaripați, cu biciul în mână și trimite pe pământ tunete, fulgere și trasnete, vânt puternic, ploi abundente și grindina. Când fulgeră în cer, Sfântul Ilie dă cu sabia, iar când tună, atunci Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul.

Astfel sfântul se răzbună pe oamenii răi, păcătosi și necredincioși. Se mai spune că și dracii se sperie și se ascund prin pomi, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în corpul unor animale, în special câini și pisici. Ca sa nu-i scape nici unul Sfântul Ilie trăsnește și arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii.

Tradiția spune că în dimineata acestei zile trebuie să se culegă plante de leac și în special busuioc, care dupa ce se sfințesc la biserica se pun la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămari.

Înaintea acestei sărbatori se încheie obiceiurile de invocare a ploilor.

De Sfântul Ilie, românii își amintesc de sufletele morților. Unele femei împart porumb fiert, dar și farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară. Tot cu flori de vara, legate cu lâna roșie, sunt împodobite și canile pline cu apă.

Femeile chemau în această zi copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele cazute. Astfel, se considera că morții se veselesc.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu cânepa, se dezbracau și se tăvăleau prin cultura, apoi se îmbracau și se întorceau acasa. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepa verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima data după urcarea oilor la stâna. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migală.

La sate, apicultorii bărbati, curați trupește și sufletește, îmbracați în haine de sărbătoare și ajutați de către un copil, recoltau mierea de albine. Dupa retezatul stupilor cei din casă împreuna cu rudele și vecinii gustau mierea noua și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere pentru a asigura belșugul apicultorilor și pentru a apara stupii de furtul manei.

În credința populară mărul este pomul Sfântului Ilie și de aceea nu se culeg și nu se mănânca mere noi până în această zi.

Nu e voie nici ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate nici grindina.

Merele culese în această zi se duc întâi la biserică, pentru că exista credința că numai așa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta.

Se spune că dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi.

De teama pagubelor făcute de trăznete, ploaie și grindină în acestă zi nu se lucrează.

Sursa: tvrmoldova.md