Creșterea pisicilor ar putea fi interzisă într-o localitate din Noua Zeelandă
-
31 August 2018 17:33
Numeroși iubitori de animale le consideră companioni de încredere, însă pentru ecologiștii din Noua Zeelandă pisicile reprezintă dăunători care amenință supraviețuirea multor specii endemice, iar o mică așezare din această țară ia în calcul interzicerea totală a acestor animale, relatează joi DPA.
O nouă propunere lansată săptămâna aceasta de autoritățile locale din localitatea Omaui, situată în capătul sudic al Insulei de Sud, propune sterilizarea, microciparea și înregistrarea tuturor pisicilor din regiune. În plus, locul niciunei pisici nu va putea fi luat de o altă felină după ce aceasta va muri, se arată în această propunere.
Localitatea este o ''zonă de conservare de mare importanță'', iar îndepărtarea pisicilor din regiune va contribui la supraviețuirea animalelor native, a declarat pentru publicația Otago Daily Times președintele organizației Omaui Landcare Charitable Trust, John Collins, un susținător al interdicției.
''Nu suntem persoane care urăsc pisicile, însă dorim ca mediul nostru să abunde în specii sălbatice'', a adăugat acesta.
Speciile sălbatice dispar cu repeziciune din această țară, iar multe păsări native au fost ''făcute bucățele'' de pisici chiar pe gazonul din fața casei lui Collins, după cum a susținut acesta.
Pisicile, care au fost introduse în această țară de imigranții europeni, au căzut de multă vreme în dizgrația ecologiștilor din Noua Zeelandă deoarece sunt animale prădătoare foarte eficiente, reputate pentru uciderea a numeroase specii native, inclusiv păsări, reptile și insecte.
Ministrul pentru Conservarea Mediului, Eugenie Sage, a sugerat recent că locuitorii din capitala Wellington ar trebui să nu mai crească pisici astfel încât să poată fi reintrodusă în sălbăticie pasărea kiwi, specie emblematică pentru Noua Zeelandă.
''Cred că, treptat, oamenii vor începe să admită că pentru ca speciile sălbatice să supraviețuiască pisicile trebuie să rămână în interior, iar când o pisică moare, nu este bine să fie înlocuită'', a declarat Sage.
Iubitorii de pisici din Omaui se vor opune ''în mod activ'' împotriva oricărui plan de eliminare a pisicilor, notează Xinhua.