Crește numărul cazurilor de COVID 19 în Republica Moldova

  • 01 Martie 2023 13:24
Crește numărul cazurilor de COVID 19 în Republica Moldova

O intensificare a circulației virusurilor se înregistrează, în continuare, în regiunea europeană și inclusiv în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

În Republica Moldova se atestă o creștere, pe parcursul a șapte săptămâni consecutive, a cazurilor de COVID-19, de la 382, în perioada 9 – 15 ianuarie, la 3 702, în săptămâna 20-26 februarie.

De asemenea, în perioada 20-26 februarie, au fost raportate 93 de cazuri de gripă sezonieră, cu 18 mai multe în comparație cu săptămâna precedentă, 11 007 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS), mai puține cu 4,7% și 483 – infecții respiratorii acute severe (SARI).

În ceea ce privește spitalizările din cauza infecțiilor respiratorii virale acute numărul acestora s-a redus cu 16,5%. Respectiv, în instituțiile medico-sanitare au fost internate cu IARCS 273 de persoane, iar cu gripă – 56. Majoritatea internărilor sunt, în continuare, în rândul copiilor de până la 14 ani.

Totodată, informăm că, nu au fost înregistrate decese provocate de gripă. În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 707 cazuri de gripă, 215 095 – IARCS și 8 932 – SARI.

Vă îndemnăm să consultați medicul de familie la apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii – febră, tuse, strănut, dureri de cap, stare de slăbiciune, etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău