COVOR din peste 15.000 de lalele roșii
-
03 Aprilie 2015 09:12
Un covor realizat din peste 15.000 de lalele roșii va fi expus, de vineri până duminică, în fața Băncii Naționale din București, pentru a marca debutul campaniei de informare și educare 'Grădina cu speranțe', dedicată luptei împotriva Bolii Parkinson.
Potrivit Agerpres, covorul din flori, cu o dimensiune de 50 mp, va fi expus în zona pietonală Lipscani - Smârdan, în fața Băncii Naționale a României.
Peste 72.000 de români suferă de Boala Parkinson, aceasta fiind cea de-a doua afecțiune neurologică degenerativă, la nivel național. Parkinson se declanșează cel mai frecvent în intervalul de vârstă 50-70 de ani, în ultimii ani crescând numărul persoanelor care prezintă simptome în jurul vârstei de 40 de ani, relevă comunicatul citat.
Campania este organizată de Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson, în parteneriat cu Societatea Română de Neurologie.