COVID-19 | Record de decese în Ucraina și situație critică la Kiev

  • 07 Aprilie 16:14
COVID-19 | Record de decese în Ucraina și situație critică la Kiev

Ucraina a înregistrat miercuri un nou record de spitalizări și decese zilnice cauzate de COVID-19, potrivit autorităților, capitala Kiev fiind într-o situație "critică", informează AFP, potrivit Agerpres.

Această fostă republică sovietică a înregistrat 481 de decese și 5.587 de bolnavi spitalizați, potrivit statisticilor zilei, Ucraina fiind una dintre cele mai sărace țări din Europa și cu un sistem de sănătate învechit.

La Kiev, oraș cu peste 3 milioane de locuitori, "situație este critică", a atenționat miercuri primarul Vitali Kliciko. "Dacă nu vom opri în viitorul apropiat progresia fulgerătoare a bolii, sistemul de sănătate al capitalei nu va rezista", a adăugat el.

Începând de luni, Kievul a impus noi restricții împotriva COVID-19, transportul în comun fiind accesibil doar persoanelor care lucrează în sectoarele esențiale. Toate școlile și grădinițele au fost închise, la fel cum a fost închis înainte de ele învățământul secundar.

De la începutul pandemiei, Ucraina a înregistrat 1,78 de milioane de contaminări, dintre care aproape 35.500 s-au soldat cu deces, la o populație de circa 40 de milioane de locuitori.

Campania de vaccinare a început în Ucraina pe 24 februarie, fiind marcată de întârzieri în ceea ce privește livrările de vaccinuri, de probleme logistice, dar și de o atitudine anti-vaccinare foarte răspândită. Până la ora actuală, circa 320.000 de ucraineni au fost imunizați cu o primă doză de vaccin.

Ucraina a achiziționat 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca produse în India și a importat 215.000 de doze de vaccin chinezesc CoronaVac, însă administrarea lor încă nu a început.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți încheierea unui contract pentru achiziția a 10 milioane de doze de vaccin Pfizer, a cărui livrare este așteptată, potrivit Ministerului Sănătății al Ucrainei, "în timpul lui 2021". A

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:2,57 m/s
Thu
6
Fri
4
Sat
8
Sun
9
Mon
10

Curs oficial BNM 14 Aprilie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 21.2725 -0.0436
USD 17.8904 -0.0066
RON 4.3214 -0.0110
UAH 0.6383 -0.0024
RUB 0.2320 0.0004
Arhivă Radio Chișinău