COVID-19 | Autoritățile trebuie să țină cont de situația persoanelor fără adăpost, scrisoare deschisă
-
31 Martie 2020 16:12
Autoritățile trebuie să țină cont de situația și necesitățile persoanelor fără adăpost, atunci când adoptă măsuri și politici publice în contextul epidemiei COVID-19, și de felul în care aceste măsuri le pot afecta pe aceste persoane.
De asemenea, autoritățile trebuie să elaboreze un plan de activități de prevenire și testare la COVID 19 în rândurile persoanelor fără adăpost, care reprezintă un grup de risc în situația actuală. Solicitările se regăsesc într-o scrisoare deschisă a grupului de inițiativă „Coliba Albastră”, adresată Guvernului, Comisiei pentru Situații Excepționale, precum Primăriei municipiului Chișinău, transmite IPN.
În scrisoarea deschisă se menționează că intervențiile puterii doar înrăutățesc și mai mult viața oamenilor fără adăpost. În plină pandemie aceste persoane sunt lipsite de hrană, de posibilitatea de muncă și de îngrijire medicală. Cantinele sociale care ofereau hrană persoanelor fără adăpost s-au închis. Spațiile publice (parcuri, scuaruri), în care aceste persoane își câștigau existența și unde puteau să înnopteze, sunt acum patrulate și închise. Micile „afaceri” – comerțul cu carton, sticlă și altele, munca ocazională la șantierele de construcții, nu mai sunt disponibile. Grupul de inițiativă susține că oamenii străzii nu pot supraviețui când orașul e blocat și când orășenii se închid în case și se izolează de oraș.
„Grupurile de carabinieri și polițiști care patrulează aceste spații efectiv îi alungă pe cei care nu au adăpost, fără a face nicio diferență dintre situația lor și cea a oamenilor care se află în spațiile publice în scop recreativ. Mai mult, forțele de ordine îi amenință pe oamenii străzii cu amenzi de zeci de mii de lei. Acesta este un caz exemplar de discriminare indirectă a persoanelor fără adăpost când o măsură aparent neutră de fapt afectează disproporționat drepturile unei anumite categorii de populație”, se precizează în scrisoarea deschisă.
Semnatarii solicită Guvernului să-și revizuiască dispozițiile anterioare pentru a ține cont de situația și necesitățile specifice ale persoanelor fără adăpost. În special, să instituie excepții în cazul regulilor despre aflarea persoanelor în spațiile publice. De asemenea, se solicită să fie asigurate ajutoare de urgență sub formă de medicamente gratuite și alte servicii medicale necesare pentru persoanele fără adăpost infectate de toate tipurile de viroze sau care suferă de boli cronice în această perioadă.
În condițiile în care la nivelul municipiului Chișinău există doar o sută de locuri de plasament pentru persoanele fără adăpost, grupul de inițiativă solicită Primăriei extinderea capacității de găzduire temporară prin amenajarea centrelor temporare de găzduire cu sistem de triere și screening simptomatic. Primăriei municipiului Chișinău i se solicită să intervină rapid în vederea amplasării unor stații mobile de igienă în care persoanele fără adăpost ar putea face duș și și-ar spăla hainele.
În scrisoarea deschisă se mai cere mobilizarea unor instituții publice de alimentație (cantine ale instituțiilor publice municipale) pentru prepararea unor prânzuri calde pentru persoanele fără adăpost. De asemenea, se solicită mobilizarea parcului de automobile de serviciu al instituțiilor publice pentru livrarea prânzurilor calde pentru persoanele fără adăpost dar și alte grupuri de persoane vulnerabile.