Cotidianul | Dan Dungaciu: „La Chișinău situația e atât de neagră, încât și Plahotniuc devine gri” (Revista presei )

  • 11 Mai 2020 10:33
Cotidianul | Dan Dungaciu: „La Chișinău situația e atât de neagră, încât și Plahotniuc devine gri” (Revista presei )

Revista presei din 11 mai 2020

 „La Chișinău situația e atât de neagră, încât și Plahotniuc devine gri”, titrează Cotidianul care publică un interviu cu Dan Dungaciu. Expertul susține că evoluțiile politice din R. Moldova trebui să fie înțelese după o singură grilă, geopolitică, aceeași care a funcționat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Iar refuzul autoritățile de la Chișinău de a permite staționarea în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a ajutorului oferit de România a fost o umilință teribilă, în contextul în care două zile mai târziu, de 9 mai, PMAN a fost plină cu sute de mașini cu steagurile și însemnele sovietice, muzică rusească, comentează analistul politic român Dan Dungaciu. Cum se văd evoluțiile politice de mai departe în Republica Moldova, ce trebuie să facă dreapta democratică și unionistă și se întâmplă în Partidul Democrat din Moldova, citiți în interviul publicat de Cotidianul.MD.

Comentând acțiunea organizată de socialiști de 9 mai, Gheorghe Erizanu scrie pe blogul său că „Oamenii mici preferă mașinile mari. Negre. Germane. Oamenii mici preferă Piața Marii Adunări Naționale. Pentru ei. Oamenii mici preferă să-i trimită sub pod. Pe cei generoși. Pentru că sunt români. Pe 7 mai ajutorul umanitar român în valoare de 3,5 mln euro a fost primit de oficialitățile moldovenești sub un pod. Pentru că e pandemie. Pe 8 mai a fost înregistrată la Primăria Chișinău declarația prealabilă pentru organizarea marșului automobilistic dedicat Zilei Victoriei. Pentru că e pandemie. Primăria a permis. Pe 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale au fost 376 de automobile, conform datelor poliției. Pe 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale au fost 3,76 mln de euro (preț foarte aproximativ de 10 000 euro/tacikă). Nu pentru a comemora moartea milioanelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru ca oamenii mici să pară mari”, comentează autorul.

Referindu-se la decizia Curții Constituționale de anulare a acordului de împrumut cu Federația Rusă, Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că urmările „politice cât și geopolitice ale acestei hotărâri sunt multiple. Dodon, care și-a lipit pe frunte bancnota de 200 de milioane de euro cu semnătura lui Putin, primește o lovitură năucitoare, cu rezonanță mare în interiorul și în afara Republicii Moldova. Faptul că ar putea să aibă probleme cu finanțarea campaniei electorale nu e cel mai neplăcut lucru pentru el. Bani se vor mai găsi, „părinții” săi nu au deșertat încă sacul. I s-a năruit însă visul de deveni un alt „tătuc” sau „lider al națiunii” în spațiul CSI, asemeni lui Putin, Lukașenko etcetera”, scrie N. Negru.

„După această lovitură pe care i-a aplicat-o Curtea Constituțională, Dodon se vede nevoit să-și tempereze ceea ce el credea că este marșul său triumfal spre un nou mandat de președinte, scrie și Vlad Țurcanu într-un editorial pentru Podul.ro. Deși a încercat să-și imite mentorii politici, Vladimir Voronin si Vladimir Plahotniuc, el a rămas doar o copie palidă a celor doi, lipsindu-i abilitatea și forța acestora. Nereușind până acum să devină masculul Alfa al politicii moldovenești, pare o chestiune de timp, în noile condiții vitrege, ca Dodon să fie rejectat de sistem și părăsit de adulatori”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău