Coronavirus: Trei regiuni din Italia reintră în carantină de luni
-
15 Ianuarie 2021 19:11
Regiunile italiene Lombardia și Alto Adige din nord și Sicilia din sud urmează să reintre în carantină pentru a limita răspândirea coronavirusului, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al ministerului sănătății a declarat vineri agenției că ministrul Roberto Speranza urmează să semneze decretul prin care cele trei regiuni sunt încadrate în zona roșie, scrie Agerpres.
În funcție de gravitatea situației epidemiologice, Italia este împărțită în zone galbene, cu risc moderat, portocalii - risc mediu, sau roșu - risc ridicat. Situația este reanalizată săptămânal de o comisie științifică.
În zonele roșii se aplică - pe lângă restricțiile în vigoare la nivel național - interdicția de funcționare a magazinelor, cu excepția celor care comercializează bunuri de strictă necesitate, cum ar fi alimentele și produsele farmaceutice, iar restaurantele pot vinde mâncare doar pentru acasă.
În zonele portocalii sunt deschise toate magazinele, dar este valabilă aceeași restricție pentru restaurante ca și în cele roșii.
În zonele galbene, barurile și restaurantele sunt deschise până la orele 18, dar nu pot fi serviți mai mult de patru clienți la aceeași masă.
În întreaga Italie, circulația este interzisă între orele 22 și 5, centrele comerciale sunt închise în weekend și de sărbătorile legale, iar barurile se închid cel mai târziu la ora 18. Guvernul de la Roma a prelungit până în 15 februarie interdicția de deplasare dintr-o regiune în alta. Stațiunile de schi rămân închise până la aceeași dată. După 15 februarie, se vor putea redeschide muzeele, numai în zonele galbene și numai de luni până vineri, cu un număr limitat de vizitatori. Sălile de sport, piscinele publice și cinematografele nu vor fi deschise înainte de 5 martie.
Speranza a afirmat recent că guvernul are în vedere și instituirea unor zone albe, unde nu vor mai exista restricții pentru magazine, cinematografe, teatre, sălile de dans și de sport, dar vor fi obligatorii în continuare portul măștii și distanțarea socială. Deocamdată, nicio regiune din Italia nu îndeplinește criteriile pentru încadrarea în această categorie - sub 50 de cazuri noi de infectare cu coronavirus la 100.000 de locuitori, timp de cel puțin trei săptămâni.
În Italia, unde bilanțul de până acum al epidemiei de coronavirus este de peste 80.000 de morți, continuă campania de vaccinare; conform datelor oficiale, au fost administrate până acum mai mult de 970.000 de doze de vaccin.