Coronavirus: Slovacia testează întreaga sa populație, o premieră mondială

  • 31 Octombrie 2020 16:34
Coronavirus: Slovacia testează întreaga sa populație, o premieră mondială

Slovacia a lansat sâmbătă un program de depistare a coronavirusului la întreaga populație, cu teste antigenice, o premieră mondială, criticată deja pentru pregătirea slabă, transmit AFP și Reuters, preluat de Agerpres

Aproximativ 45.000 de profesioniști din sănătate, armată și poliție au fost desfășurați pentru a efectua testele în această țară membră a UE, cu 5,4 milioane de locuitori, pentru a colecta probe la aproximativ 5.000 de puncte de testare deschise sâmbătă și duminică în intervalul 06:00 - 21:00 GMT.

Premierul Igor Matovic a apreciat săptămâna aceasta că măsura va salva "sute de vieți".

Testele antigenice dau rezultate rapide - uneori în câteva minute -, dar nu sunt considerate la fel de precise ca testele PCR, pentru care tampoanele nazale trebuie trimise la un laborator de analize.
 

Foto: (c) JAKUB GAVLAK / EPA 


Participarea la test este gratuită și voluntară, dar persoana care nu are un certificat de test negativ riscă o amendă substanțială dacă este arestată de poliție.

Oricine are rezultat pozitiv ar trebui să intre imediat în carantină timp de 10 zile.

"Aceasta va fi calea noastră către libertate", a insistat Matovic, sugerând că restricțiile asupra pandemiei ar putea fi ori relaxate după finalizarea testelor, ori întărite dacă programul nu este implementat pe deplin.

''Avem mari șanse să arătăm Europei și lumii că lucrurile se pot face diferit, fără a închide economia și a lăsa milioane de oameni fără locuri de muncă'', a declarat el în ajunul campaniei de testare, citat de agenția slovacă de presă TASR.

Guvernul intenționează să finalizeze testele naționale în două zile și să efectueze o altă rundă de teste în weekendul viitor. Totuși, s-a străduit să găsească personal medical pentru a asigura funcționarea tuturor centrelor de testare și a fost forțat să ofere bonusuri în numerar medicilor.
 

Foto: (c) JAKUB GAVLAK / EPA 


Sâmbătă, oamenii au format cozi încă de dimineața devreme pentru a fi testați, dar în unele locuri testele nu au început la timp din cauza problemelor organizatorice, după cum relatează AFP și Reuters, dar și mass-media slovace.

Asociația Slovacă a Medicilor Generaliști (SVLS) a criticat planul guvernului, considerându-l prost pregătit.

Potrivit asociației, "concentrarea a milioane de oameni" la centrele testare "rămâne în contradicție cu recomandările experților în boli infecțioase pentru a reduce cât mai mult posibil contactul public și mobilitatea".

Slovacia ar fi prima țară de această dimensiune care organizează testări la scară națională. Până în prezent, au avut loc teste pe scară largă în întregi orașe din China.

Programe de testare de o asemenea anvergură au fost anunțate, de asemenea, de state europene mai mici, precum Luxemburg și Monaco.

La fel ca alte țări, Slovacia a înregistrat o creștere bruscă a cazurilor de coronavirus, dar mai mică decât media UE. Țara a înregistrat vineri un nou record de 3.363 de infecții zilnice, ajungând la 55.091 de cazuri în total. În prezent, numărul morților este de 212.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău