Coronavirus: Noua Zeelandă nu a raportat luni niciun caz nou de infectare, o premieră după luna martie

  • 04 Mai 2020 09:35
Coronavirus: Noua Zeelandă nu a raportat luni niciun caz nou de infectare, o premieră după luna martie

Noua Zeelandă nu a înregistrat niciun caz nou de COVID-19 în ultimele 24 de ore, o premieră după data de 11 martie, au anunțat luni autoritățile sanitare din această țară, citate de DPA, preluat de Agerpres.

Ashley Bloomfield, Directorul-General pentru Sănătate din Noua Zeelandă, a declarat într-o conferință de presă organizată luni că faptul că niciun caz nou de contaminare nu a fost înregistrat în ultimele 24 de ore reprezintă un motiv de sărbătoare, dar și-a îndemnat totuși compatrioții să rămână vigilenți.

"În mod clar, aceste cifre sunt încurajatoare astăzi, dar este vorba despre un moment singular în timp", a precizat oficialul neozeelandez.

Noua Zeelandă și-a relaxat măsurile stricte de izolare a populației la domiciliu pe 29 aprilie, iar Ashley Bloomfield a avertizat că noile cazuri care ar putea să apară după această dată ar putea să nu fie incluse în eșantioanele de persoane testate.

"Testul adevărat va veni spre sfârșitul acestei săptămâni, dacă ținem cont de sfârșitul perioadei de incubație a virusului și de perioada de timp necesară pentru ca oamenii să înceapă să prezinte simptome", a spus el.

Guvernul Noii Zeelande va lua o decizie în privința unei relaxări și mai ample a restricțiilor pe 11 mai.

Această țară a raportat un total de 1.487 de cazuri de COVID-19, inclusiv 20 de decese. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău