Coronavirus/Noua Zeelandă: Autoritățile mențin organizarea alegerilor legislative în septembrie

  • 12 Mai 2020 11:15
Coronavirus/Noua Zeelandă: Autoritățile mențin organizarea alegerilor legislative în septembrie

Comisia electorală din Noua Zeelandă a prezentat marți un plan sanitar care să permită desfășurarea alegerilor legislative în septembrie, în pofida pandemiei, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a convocat scrutinul din 19 septembrie la sfârșitul lunii ianuarie, când Covid-19 nu fusese declarată pandemie. Ardern a insistat ulterior că nu intenționează să amâne aceste alegeri.

În contextul în care Noua Zeelandă începe să iasă progresiv din izolarea impusă acum șapte săptămâni, comisia electorală a asigurat că a discutat cu autoritățile sanitare modalitățile de organizare a scrutinului.

"În acest an, alegerile vor fi diferite din cauza COVID-19 și vor fi luate o serie de măsuri pentru a contribui la asigurarea sănătății oamenilor", a declarat comisia.

Directoarea generală pentru alegeri, Alicia Wright, a precizat că la birouri se va aplica distanțarea fizică și vor fi puse la dispoziție soluții hidroalcoolice, precum și echipamente de protecție.

În plus, va fi încurajat votul anticipat sau prin corespondență, mai ales în cazul persoanelor în vârstă sau cu probleme de sănătate.

Recomandările nu se va referă și la derularea campaniei electorale, care presupune de obicei mitinguri și promovare din casă-n casă, notează AFP.

Jacinda Ardern a admis că prioritatea sa este, în momentul de față, gestionarea crizei de COVID-19.

Sondajele de opinie realizate înainte de descinderea pandemiei pe teritoriul neozeelandez arătau Partidul Laburist al lui Ardern în urma Partidului național (centru-dreapta).

De atunci, șefa guvernului a luat diferite măsuri pentru a combate cu succes noul virus, iar Noua Zeelandă, care are 5 milioane de locuitori, nu a înregistrat decât 21 de decese legate de COVID-19.

De la începerea izolării, nu au mai fost făcute publice sondaje de opinie, dar o scurgere de informații privind un studiu efectuat luna trecută de un institut de sondare al Partidului Laburist a indicat că acesta ar beneficia de susținerea a 55% dintre alegători, față de 29% pentru Partidul Național.

În paralel cu scrutinul din septembrie, în Noua Zeelandă urmează să se desfășoare și două referendumuri, unul privind legalizarea cannabisului și altul cu privire la eutanasie.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău