Coronavirus: În Elveția, numărul infectărilor a crescut cu 25%, ajungând la 6.100; 56 de persoane decedate
-
21 Martie 2020 19:09
Elveția a raportat sâmbătă un total de 6.100 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, cu 25% mai multe decât în ziua precedentă, și 56 de decese, a anunțat ministerul Sănătății din această țară, spitalele din cantonul Ticino, la graniță cu Italia, fiind intens solicitate, informează Reuters, preluat de Agerpres.
"Situația din Ticino este dramatică", a spus Daniel Koch, șeful departamentului de boli infecțioase al agenției federale de sănătate. Potrivit celui mai recent bilanț, numărul cazurilor a crescut cu peste 1.200 într-o singură zi, iar decesele sunt cu 13 mai multe față de vineri.
Koch a spus că a s-a aflat în legătură cu un medic specialist din Ticino, care a precizat că spitalizarea pacienților necesită resurse, dar că deocamdată sunt încă suficiente paturi pentru a-i interna.
Armata elvețiană a livrat 50 de ventilatoare suplimentare, pe care le-a instalat vineri în Ticino, ca parte din eforturile autorităților de a pune la dispoziție mai multe dispozitive potențial salvatoare pentru pacienții în stare critică și a le oferi o șansă de a lupta pentru supraviețuire.
Luând cuvântul în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, Koch a spus că sporirea numărului de infectări cu 25% în Elveția în ultimele 24 de ore nu este surprinzătoare având în vedere că abia săptămâna aceasta au fost sporite restricțiile referitoare la evenimente și adunări publice. Întâlnirile în public sunt limitate la un număr de maximum cinci persoane, fiecare la o distanță de doi metri de celălalt, riscând, în cazul nerespectării regulilor, o amendă de 100 de franci elvețieni (101, 37 dolari).
Finalul crizei nu poate fi încă estimat a spus Koch, care speră cel puțin ca rata creșterii numărului de noi cazuri să înceapă să se aplatizeze în circa o săptămână, când restricțiile asupra libertății de mișcare vor tempera răspândirea bolii.
Sursa:Agerpres