Coronavirus: Grecia a început vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva maladiei COVID-19
-
16 Ianuarie 2021 16:42
Grecia a început vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva maladiei COVID-19, sâmbătă, după ce a imunizat mai întâi câteva zeci de mii de angajați din sectorul medical în prima fază a campaniei sale naționale ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Peste 75.000 de angajați din sectorul medical și din azilurile pentru vârstnici au primit deja prima doză a vaccinului produs de alianța Pfizer-BioNTech, după ce Grecia a demarat o campanie de vaccinare, luna trecută, alături de celelalte state din Uniunea Europeană.
"Abia așteptam. Vaccinul va salva oameni", a declarat Kassiani, o femeie în vârstă de 91 de ani, pentru televiziunea publică elenă, după ce a primit prima doză a acestui vaccin într-un spital din Atena.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat vineri că Grecia își propune să vaccineze aproximativ 2 milioane de persoane până la sfârșitul lunii martie. Grecia are o populație de aproape 11 milioane de locuitori.
Aflată în lockdown național din noiembrie, Grecia va relaxa anumite restricții începând de luni, permițând magazinelor non-esențiale să se redeschidă pentru prima dată după o pauză de peste două luni, în baza unor semnale care par să arate că presiunea ce apasă pe sistemul public de sănătate începe să scadă.
Această țară s-a descurcat mult mai bine pe durata pandemiei de coronavirus în comparație cu multe state europene, în pofida precarității sistemului ei de sănătate, grav afectat de o criză financiară care a durat mai mulți ani.
Autoritățile sanitare elene au raportat un total de 147.860 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei și 5.421 de decese asociate acestei boli.
Sursa:Agerpres