Coronavirus: Două studii concluzionează că pandemia a început în piața din Wuhan
-
27 Iulie 2022 11:44
Două studii publicate marți în prestigioasa revistă Science concluzionează că pandemia de COVID-19 a început în piața din orașul chinez Wuhan, indicând o foarte probabilă origine animală a virusului, informează AFP, citat de Agerpres.
Primul studiu este o analiză geografică care arată că primele cazuri detectate în decembrie 2019 au fost concentrate în jurul pieței. Al doilea este o analiză genomică a virusului din primele cazuri, care arată că este foarte puțin probabil ca virusul să fi circulat pe scară largă la om înainte de noiembrie 2019.
Dezbaterea a făcut vâlvă încă de la începutul pandemiei în rândul experților, care încearcă încă să dezlege misterul originii virusului după aproape trei ani.
Chiar unul dintre autorii acestor studii, Michael Worobey, virusolog la Universitatea din Arizona, a semnat în 2021 o scrisoare în care cerea să se ia în considerare serios ipoteza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.
Însă datele analizate de atunci "m-au făcut să evoluez până în punctul în care acum cred că pur și simplu nu este plauzibil ca virusul să fi fost introdus în alt mod decât prin comerțul cu animale în piața din Wuhan", a declarat el în cadrul unei conferințe de presă.
Kristian Andersen, de la Institutul de Cercetare Scripps și, de asemenea, co-autor al studiilor, a declarat la rândul său: "Am infirmat teoria scurgerilor de laborator? Nu. Putem face asta vreodată? Nu. Dar cred că este important să înțelegem că există scenarii posibile și scenarii probabile. Și că posibil nu înseamnă la fel de probabil".
Primul studiu a analizat locațiile primelor 155 de cazuri identificate în decembrie 2019. Cercetătorii au arătat că aceste cazuri au fost concentrate în jurul pieței din Wuhan, spre deosebire de cele înregistrate în lunile următoare, care au coincis cu cartierele de mare densitate, ceea ce arată răspândirea virusului.
În plus, printre cazurile studiate, persoanele care nu aveau legătură directă cu piața locuiau mai aproape de aceasta decât cele care lucrau acolo sau o vizitaseră recent. Acest lucru indică faptul că au fost probabil infectați din cauza apropierii lor de piață.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, eșantioane prelevate de la piață în ianuarie 2020, de exemplu dintr-o cușcă sau din cărucioare.
Analiza lor arată că probele pozitive la SARS-CoV-2 erau concentrate în partea de sud-vest a pieței, exact acolo unde se vindeau animale vii (inclusiv enoți, o specie de bursuc, vulpi).
Nu a fost identificat animalul care se crede că a acționat ca intermediar între lilieci, care sunt purtători ai coronavirusului, și oameni.
Cel de-al doilea studiu se bazează pe analiza genomului virusului care a infectat aceste prime cazuri. Acesta concluzionează că două linii ale virusului, A și B, au existat înainte de februarie 2020. Și că aceste două linii au rezultat probabil din două evenimente separate de transmitere la om, ambele în piața din Wuhan.
Studiile anterioare au sugerat că linia B a evoluat din linia A.
În viitor, oamenii de știință subliniază că este important să se înțeleagă de unde provin animalele vândute în piața din Wuhan, pentru a minimiza riscurile viitoare.
Deși există încă unele zone de umbră, cercetătorii au subliniat că informațiile disponibile despre primele zile ale pandemiei erau, de fapt, foarte detaliate.
"Există acest sentiment general că nu există informații care să ne spună ceva despre originea pandemiei de COVID-19", a comentat Kristian Andersen. "Pur și simplu nu este adevărat", a subliniat cercetătorul.
China a fost în mod repetat acuzată că ascunde informații sau că nu cooperează pe deplin cu investigațiile internaționale. Cu toate acestea, înțelegerea modului în care a început această pandemie este crucială pentru a ajuta la prevenirea unor evenimente similare în viitor și pentru a salva potențial milioane de vieți.
"Pandemiile nu ne cer să desemnăm un responsabil, ci ne cer să le înțelegem", a concluzionat Kristian Andersen.