Coronavirus | China testează pe oameni un medicament ce ar putea vindeca boala

  • 09 Februarie 2020 12:21
Coronavirus | China testează pe oameni un medicament ce ar putea vindeca boala

Momentan, nu există un tratament specific împotriva noului tip de coronavirus care face ravagii în China. Totuși, medicii chinezi spun că un medicament anume are șanse mari de reușită. China a început să testeze pe oameni un medicament care i-ar putea vindeca pe cei infectați cu coronavirus. Experții chinezi își pun speranțele în acest medicament, care a avut rezultate foarte bune în studiile din laborator, pe șoareci și maimuțe, scrie Digi24.ro.

Remdesivir are cea mai puternică activitate antivirală, dar încă nu avem studii clinice. Avem mari așteptări de la acest medicament, dar mai trebuie să-i testăm efectul curativ și siguranța în mod științific. Am decis să facem cel mai riguros tip de studiu, randomizat, dublu-orb și controlat placebo, recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății”, a anunțat cercetătorul Zhao Jianping, membru al comisiei pentru tratamente medicale din provincia Hubei și șeful Departamentului pentru boli pulmonare și îngrijire intensivă din Spitalul Tongji, potrivit sursei citate.

760 de pacienți au fost înrolați în acest studiu. De două zile, a început să le fie administrat medicamentul intravenos.

Pentru China este o urgență să obțină licența pentru Remdesivir, care nu este încă aprobat nicăieri în lumeInțial, a fost conceput împotriva Ebola, un coronavirus dintr-o altă familie, împotriva căruia nu a dat rezultate.


Judecând după folosirea sa pe pacienți peste Ocean, unde a fost testat pe subiecți normali și pe persoane infectate cu Ebola, suntem mulțumiți că medicamentul nu a provocat reacții adverse”, a spus dr. Zhao Jianping.

O altă posibilă armă contra coronavirusului de tip nou este un vechi medicament împotriva malariei, pe care statul chinez are capacitatea să îl fabrice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău