Coronavirus: Cehia ar putea menține granițele închise timp de șase luni
-
22 Martie 2020 17:00
Cehia plănuiește să mențină granițele închise pentru 'multe luni', a declarat duminică Roman Prymula, epidemiologul care conduce comitetul național de criză împotriva epidemiei, transmite dpa, preluat de Agerpres.
Granițele vor rămâne închise mai multe luni. Va depinde de situația din țările vecine', a afirmat Prymula, adăugând că ar putea fi vorba de șase luni.
Cetățenii străini vor putea să plece din țară, dar nu li se va permite să revină, a spus Prymula la postul de televiziune Prima.
Se vor face excepții pentru persoanele care trăiesc aproape de frontieră și fac naveta pentru a lucra în Austria sau Germania. Dacă vor fi găsite persoane care se vor folosi în mod fraudulos de această facilitate, ea va fi retrasă, a avertizat ministrul de interne Hamacek.
Șoferii de TIR-uri vor fi autorizați să tranziteze prin punctele de frontieră pentru a asigura continuitatea fluxului de mărfuri.
Guvernul de la Praga mai intenționează să extindă controalele stricte la deplasările cetățenilor, instituite pentru a opri răspândirea virusului.
'Paștele nu va fi ca de obicei', a mai spus Prymula, precizând că oamenii nu își vor putea vizita familiile sau merge la biserică.
Cehia a înregistrat până acum 1.047 cazuri de infectare cu noul coronavirus, 19 persoane fiind tratate în secții de terapie intensivă.
Sursa:Agerpres