Coronavirus: Când și cum vor deveni disponibile vaccinurile anti-COVID-19? (comentariu explicativ)

  • 25 Noiembrie 2020 17:24
Coronavirus: Când și cum vor deveni disponibile vaccinurile anti-COVID-19? (comentariu explicativ)

Grupul Pfizer Inc și partenerul său BioNTech și compania Moderna au publicat o serie de date, obținute în urma unor studii clinice, potrivit cărora vaccinurile lor anti-COVID-19 au o eficiență de aproximativ 95% în prevenirea acestei maladii, în timp ce compania AstraZeneca a anunțat în această săptămână că vaccinul său are o eficiență care poate să ajungă până la 90%, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Angajații din sectoarele esențiale, un grup de 87 de milioane de persoane ce ocupă locuri de muncă de o importanță crucială, implicând activități ce nu pot fi realizate de la domiciliu, vor alcătui cel mai probabil următorul grup care va fi vaccinat. În această categorie sunt incluși pompierii, polițiștii, angajații din învățământ, muncitorii din transporturi, angajații din producția alimentară și din agricultură, dar și cei din serviciile de alimentație.

Circa 100 de milioane de adulți din grupele medicale de risc și 53 de milioane de adulți cu vârste de peste 65 de ani, incluși la rândul lor în categoria oamenilor cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe ale maladiei COVID-19, vor alcătui al treilea grup de persoane care vor fi vaccinate.

Oficialii americani din domeniul sănătății publice spun că vaccinurile vor fi în general disponibile pentru majoritatea americanilor în farmacii, clinici și cabinete medicale începând din aprilie 2021, pentru ca fiecare persoană care dorește să se vaccineze să poată să primească aceste doze până la sfârșitul lunii iunie.

Deocamdată nu este cunoscut momentul în care un astfel de vaccin va deveni disponibil și pentru copii. Pfizer și BioNTech și-au testat vaccinul pe voluntari cu vârste de peste 12 ani.

Când va fi disponibil un vaccin în celelalte țări?

Uniunea Europeană, Marea Britanie, Japonia, Canada și Australia desfășoară la rândul lor procese accelerate de reglementare a vaccinurilor anti-COVID-19.

Multe dintre dozele fabricate de AstraZeneca pentru acest an sunt așteptate să ajungă în Marea Britanie, unde oficialii din domeniul sănătății au spus că, dacă acest vaccin va fi aprobat, atunci vaccinarea populației ar putea să înceapă în decembrie 2020. În fruntea listei de priorități se află persoanele care trăiesc și cele care lucrează în căminele pentru vârstnici.

În UE, Agenția Europeană pentru Medicamente a precizat că ar putea să se pronunțe în privința siguranței unui vaccin anti-COVID-19 în luna decembrie.

Cele mai multe țări au anunțat că primele vaccinuri vor fi inoculate persoanelor vârstnice, persoanelor vulnerabile și angajaților din prima linie de luptă împotriva acestei maladii, precum medicii și infirmierele.

Reprezentații statelor membre au anunțat că vor achiziționa vaccinuri prin intermediul unei scheme comune de achiziție creată de Comisia Europeană, care a încheiat contracte pentru șase vaccinuri diferite, ce însumează aproape 2 miliarde de doze.

Calendarul de livrare variază și cele mai multe țări se află încă în etapa de alcătuire a planurilor lor naționale ce vizează distribuirea și administrarea dozelor de vaccin.

Italia se așteaptă să primească primele doze cu vaccinuri Pfizer-BioNTech și AstraZeneca la începutul anului viitor. Spania intenționează să înceapă vaccinarea populației sale din ianuarie 2021.

În Bulgaria, inspectorul-șef din domeniul sănătății se așteaptă ca primele livrări cu vaccinuri aprobate să sosească în martie-aprilie. Ministerul de Externe din Ungaria a spus că primele doze vor ajunge în țară cel mai devreme în primăvara anului 2021.

Germania, țara în care se află sediul companiei BioNTech, se așteaptă să distribuie acest vaccin la începutul anului 2021 în centre de vaccinare în masă, ce vor fi amenajate în săli de expoziții, terminale de aeroporturi și săli de concerte. De asemenea, Germania va folosi echipe mobile pentru vaccinarea rezidenților din aziluri. Angajații din prima linie a sectorului medical și persoanele din grupele cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe de COVID-19 vor fi primii care vor primi acest vaccin.

Când vor avea acces țările în curs de dezvoltare la vaccinuri?

COVAX, un program coordonat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și alianța GAVI pentru vaccinare, care strânge fonduri de la țările bogate și de la asociații non-profit pentru a cumpăra și a distribui vaccinuri în zeci de țări sărace, beneficiază deja de o finanțare de 2 miliarde de dolari.

Obiectivul său principal constă în vaccinarea a 3% din populația acestor țări și obiectivul final urmărește atingerea unui prag de vaccinare de 20%. COVAX a semnat un acord provizoriu pentru a cumpăra vaccinul AstraZeneca, ce are avantajul că nu necesită depozitare în echipamente specializate la temperaturi extrem de scăzute, așa cum este cazul vaccinului dezvoltat de Pfizer.

Se așteaptă, dar nu este o certitudine, ca țările mai puțin bogate din Africa și Asia de Sud-Est, precum India, să primească vaccinuri la costuri mai mici sau chiar în regim de gratuitate în virtutea acestui program, în 2021. Alte țări, precum cele din America Latină, ar putea să cumpere la rândul lor aceste vaccinuri prin intermediul programului COVAX. Există și țări care au încheiat acorduri individuale de aprovizionare cu diverși producători de vaccinuri.

Cât vor costa aceste vaccinuri?

Producătorii de vaccinuri și guvernele țărilor au negociat prețuri variabile, însă nu toate au fost făcute publice. Guvernele au plătit sume ce variază de la câțiva dolari pentru vaccinul AstraZeneca și până la 50 de dolari pentru cele două doze ale vaccinului Pfizer. Multe state au anunțat că vor acoperi costurile generate de vaccinarea cetățenilor lor. 

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău