Corneliu Gurin s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite în R. Moldova

  • 22 Octombrie 2015 11:40
Corneliu Gurin s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite în R. Moldova

Procurorul general, Corneliu Gurin, a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit, și reprezentanții misiunii diplomatice responsabili de domeniul justiției penale și aplicarea legii.

În cadrul întrevederii au fost abordate evoluțiile în implementarea proiectelor de asistență și cooperare, procurorul general al Republicii Moldova exprimând gratitudine Ambasadei SUA și poporului american pentru asistența acordată la nivel direct și prin intermediul proiectelor desfășurate, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, ambasadorul și-a exprimat interesul privind stadiul reformelor în domeniile de responsabilitate ale Procuraturii, fiind reiterată importanța noilor proiecte de legi vizând reforma Procuraturii, aflate la etapa de dezbatere finală în Parlament.

Un alt aspect al discuțiilor a vizat cooperarea judiciară internațională și bilaterală, inclusiv pe domeniul investigațiilor privind fraudele din sectorul bancar al Moldovei și asistența acordată în acest sens de structurile specializate.

Participanții au avut un schimb de opinii privind implementarea în continuare a planurilor de asistență tehnică, expertiză și instruire pentru procurorii moldoveni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău