Va fi posibilă sau nu demiterea Guvernului Chicu până la alegerile parlamentare? Ce spun analiștii politici
-
21 Iulie 2020 13:48
După eșecul moțiunii de cenzură de ieri, este puțin probabilă demiterea Guvernului până la alegerile parlamentare, sunt de părere analiștii politici. Cine are de câștigat și cine va pierde dividende politice ca urmare a faptului că Executivul condus de Ion Chicu și susținut de socialiști și democrați rămâne în funcție.
După ce opoziția nu a reușit ieri să demită Guvernul Chicu prin moțiune de cenzură, Partidul Socialiștilor și președintele Igor Dodon au avut de câștigat, iar efectele acestui eșecul al opoziției s-ar putea resimți chiar și la alegerile prezidențiale din toamnă, a comentat pentru Radio Chișinău, analistul politic Veaceslav Berbeca.
Pe de altă parte, editorialistul Nicolae Negru consideră că exercițiul moțiunii de cenzură împotriva Executivului, chiar dacă a eșuat, are și efecte pozitive pentru opoziție, inclusiv pentru că aceasta a avut acces la tribuna parlamentară. Totuși, în opinia sa, o nouă încercare de a demite Guvernul, cel mai probabil, nu va exista până la alegerile prezidențiale, preconizate pentru 1 noiembrie.
Amintim că moțiunea de cenzură, semnată de deputații Platformei DA și PAS a adunat ieri doar 46 de voturi ale opoziției, din minimul necesar de 51. Deputații guvernării nu au votat-o, chiar dacă autorii sperau să obțină susținere și din partea unor deputați PDM. Examinarea moțiunii a fost însoțită de certuri și chiar încăierări între deputații opoziției și cei ai majorității parlamentare, ședința fiind întreruptă pentru a calma spiritele. După ședința de luni, deputații au intrat în vacanță parlamentară până în toamnă.