Coreea de Sud se pregătește pentru a se proteja de amenințarea reprezentată de Coreea de Nord
-
04 Septembrie 2017 12:31
Coreea de Sud a declarat că sistemul american, instalat pentru a proteja țara de Coreea de Nord, urmează să fie întărit, pe fondul pregătirilor pe care nordul le face pentru noi teste ale rachetelor balistice.
Ministerul sud-coreean al Apărării a afirmat că Statele Unite vor instala în curând încă patru lansatoare de rachete în baza aflată în sud, pentru a contracara amenințarea reprezentată de nord.
Oficialii din Coreea de Sud au afirmat că ar exista dovezi care atestă că statul nord-coreean se pregătește de noi lansări de rachete. Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, ales în urmă cu doar câteva luni, a încercat să întindă o ramură de măslin Coreei de Nord și să reînceapă discuțiile, dar momentan aceste ambiții sunt în așteptare, iar la sfârșitul săptămânii trecute, au căzut de acord să ceară sancțiuni mai aspre din partea ONU împotriva Coreii de Nord.
Corespondenții au transmis că amenințarea din partea președintelui Trump, de a înceta comerțul cu orice țară care face afaceri cu Coreea de Nord, este improbabil să obțină susținerea Rusiei și Chinei.
Premierul australian, Malcolm Turnbull, a făcut un apel către Beijing de a-și spori eforturile pentru a influența Phenianul. "China are abilitatea economică de a aduce Coreea de Nord pe calea cea dreaptă și, ca urmare, responsabilitatea Chinei este cea mai mare. A venit timpul ca toate națiunile, inclusiv China, să ia măsuri pentrua trezi acest regim", a declarat premierul australian.