Coreea de Sud avertizează împotriva ''pericolului grav'' pe care țigaretele electronice îl reprezintă pentru sănătate

  • 23 Octombrie 2019 10:44
Coreea de Sud avertizează împotriva ''pericolului grav'' pe care țigaretele electronice îl reprezintă pentru sănătate

Ministrul Sănătății din Coreea de Sud a ''recomandat insistent'' cetățenilor să renunțe la țigaretele electronice cu infuzii lichide (o practică denumită "vaping") pe fundalul temerilor crescute legate de efectele acestora asupra sănătății, urmate de adoptarea unor reglementări stricte împotriva acestei practici pe plan global, informează miercuri Reuters, preluat de Agerpres.

Mai multe state ale lumii au retras din magazine țigaretele electronice, restricționând publicitatea la aceste produse, iar practica ''vaping'' și efectele sale asupra sănătății sunt supuse unei analize atente.

"Situația din momentul de față este considerată o amenințare gravă la adresa sănătății publice", a declarat ministrul sud-coreean al Sănătății, Park Neung-hoo, în cadrul unei ședințe informative, menționând cazuri de leziuni pulmonare asociate cu utilizarea țigaretelor electronice identificate în Statele Unite.

Park a declarat că guvernul din care face parte va urgenta realizarea propriilor studii pentru a stabili dacă există o bază științifică pentru interzicerea țigaretelor electronice.

Oficiali din domeniul sanitar din SUA au raportat până în prezent 33 de decese și 1.479 de cazuri confirmate și probabile cauzate de o afecțiune misterioasă a sistemului respirator asociată cu folosirea țigaretelor electronice.

Un caz de pneumonie la un utilizator de țigarete electronice din Coreea de Sud a fost identificat luna aceasta, a precizat ministrul Sănătății.

Statele Unite au anunțat măsuri pentru scoaterea de la comercializare a țigaretelor electronice cu arome, invocând o creștere alarmantă a utilizării acestor produse în rândul adolescenților.

În septembrie, India a anunțat interzicerea comerțului de țigarete electronice.

Ministrul sud-coreean al Sănătății și-a luat totodată angajamentul pentru înăsprirea reglementările referitoare la produsele asociate cu vaping-ul cum ar fi consolidarea procedurilor vamale în cazul importului de țigarete electronice.

În urma deciziei guvernului, filiala sud-coreeană a companiei americane de țigarete electronice Juul Labs a precizat într-o declarație că produsele sale nu conțin substanțe nocive. Juul a demarat vânzările pe piața sud-coreeană în luna mai.

Țigaretele electronice - atât cele cu lichid, cât și cele care încălzesc tutunul fără să îl ardă - sunt disponibile pe scară largă în Coreea de Sud, reprezentând 13% din vânzările de pe piața de tutun din această țară începând cu luna iunie, potrivit datelor guvernamentale

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău