Coreea de Sud avertizează că va scoate Japonia de pe o listă a partenerilor de afaceri favoriți

  • 12 August 2019 12:36
Coreea de Sud avertizează că va scoate Japonia de pe o listă a partenerilor de afaceri favoriți

Coreea de Sud a anunțat că va scoate Japonia de pe o așa-zisă "listă albă" a partenerilor de afaceri favoriți, în contextul în care disputele diplomatice și comerciale dintre cele două țări se adâncesc.

Ministerul Comerțului de la Seul a anunțat că începând cu luna septembrie, va crea o nouă categorie de export pentru Japonia care va presupune reglementări mai riguroase și o posibilă procedură de aplicare mai greu de urmat. Corespondentul BBC transmite că tensiunile dintre cele două țări vecine - doi importanți aliați ai SUA - s-ar putea intensifica.

Anul trecut, tensiunile au crescut după ce o instanță de judecată sud-coreeană a dat dispoziție companiilor japoneze să plătească compensații financiare celor care au muncit forțat pentru Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca ripostă, Japonia a impus resticții dure exporturilor critice pentru companiile sud-coreene din industria tehnologică. Ca răspuns, milioane de sud-coreeni boicotează în prezent bunurile comerciale japoneze.

Miniștrii Guvernului de la Seul anunță că sunt pregătiți să discute cu omologii lor japonezi imediat ce Guvernul de la Tokyo va solicita o întâlnire pe această temă.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,09 m/s
Wed
9
Thu
12
Fri
12
Sat
12
Sun
9
Arhivă Radio Chișinău