Coreea de Nord spune că va lovi cu arme nuclear Sudul în cazul unui atac

  • 05 Aprilie 2022 10:39
Coreea de Nord spune că va lovi cu arme nuclear Sudul în cazul unui atac

Phenianul va viza Coreea de Sud cu "forța sa de luptă nucleară" dacă este atacat, a avertizat influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, într-un comunicat difuzat marți de media de stat și citat de DPA, scrie hotnews.ro.

"În cazul în care Coreea de Sud optează pentru confruntarea militară cu noi, forța noastră de luptă nucleară va trebui să-și îndeplinească în mod inevitabil datoria", a declarat Kim Yo Jong, potrivit unui comunicat publicat de KCNA.

Kim Yo Jong, înalt oficial al Partidului Muncitoresc Coreean aflat la putere, a precizat că Coreea de Nord nu va lovi niciodată prima.

"Dar dacă Coreea de Sud, din orice motiv (...) optează pentru o astfel de acțiune militară ca 'lovitură preventivă' promovată de (ministrul apărării Suh Wook), situația se va schimba", a spus Kim Yo Jong în comunicat.

"În acest caz, Coreea de Sud însăși va deveni o țintă", a adăugat ea.

Încă de săptămâna trecută Kim Yo Jong a făcut referire la comentariile lui Suh asupra capacităților ofensive ale țării sale împotriva Coreei de Nord, acuzându-l că face remarci nesăbuite despre o "lovitură preventivă". Ea a spus cu acel prilej că Coreea de Sud riscă o "amenințare gravă", dar nu a dat detalii.

Suh a declarat public vineri că forțele armate ale Seulului au capacitatea de a ataca "precis și rapid" punctul de lansare a rachetelor Phenianului, precum și posturile de comandă imediat ce există semne clare ale unui atac asupra Coreei de Sud.

Atacurile verbale din partea Coreei de Nord împotriva membrilor guvernului sud-coreean nu sunt neobișnuite. Declarația lui Kim Yo Jong intervine într-un moment când tensiunile din regiune cresc din nou.

Phenianul a alarmat recent țările vecine prin testarea unei noi rachete balistice intercontinentale cu capacitate nucleară (ICBM).

Rezoluțiile ONU interzic acestei țări izolate să testeze orice tip de rachete capabile să transporte un focos nuclear, amintește dpa.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău